"Gala Star", eveniment unic în România

83

Articole de la același autor

S-a deschis cea de-a X-a ediție a Festivalului internațional de artă dramatică "Gala Star",la Teatrul Municipal Bacovia din Bacău, potrivit Agerpres. Este un eveniment unic în România organizat de instituția gazdă în parteneriat cu Primăria municipiului Bacău, Ministerul Culturii și UNITER reunind, timp de cinci zile, actori, regizori, critici de teatru, jurnaliști din țară și din străinatate. Anca Sigartău, directorul instituției teatrale din Bacău, a declarat că cea mai importantă manifestare de teatru din România, având caracter competițional, și printre puținele din Europa deschisă actorilor capabili să susțină, aflați singuri pe scenă, un spectacol de aproximativ 40-80 de minute de teatru-dans, teatru de animație, teatru-circ, pantomimă, stand-up comedy. Fosta câștigătoarea a competiției la ediția a V-a, actrița japoneză Yumico Tsuji, va prezida juriul din care vor mai face parte actorul Emil Boroghină, directorul festivalului "Shakespeare" de la Craiova și criticul de teatru Carmen Mihalache și care va acorda pe lângă Marele Premiu și distincții speciale pentru "Cel mai bun one man show" și "Cel mai bun one woman show". Premiul onorific "Ștefan Iordache" îl va primi un actor concurent din partea unui juriu special format de liceenii din Bacău, un premiu special urmând a fi acordat și de actorii Teatrului Municipal Bacovia pentru "calitatea interpretării". Cu Marele Premiu al "Galei Star" au fost recompensați, de-a lungul edițiilor precedente, actori din SUA, Japonia, Germania și România. În competiția "one show man" publicul va putea vedea pe scenă evoluția celor zece actori admiși în concurs, după preselecția, la care se înscriseseră inițial 49 de participanți, făcută de Carmen Stanciu, conferențiar dr. UNATC București, Dan Zarafescu, director artistic al Teatrului "Nottara' București și Adrian Găzdaru, director al Teatrului "Excelsior' București. În fiecare din cele cinci zile din programul manifestării, publicul va putea urmări câte un recital extraordinar susținut de personalități ale artei actoriei din țară ori de peste hotare, Marius Manole, Radu Gheorghe și Marcel Iureș, Yumico Tsuji, dar și pe cel susținut de Katia Pascariu, câștigătoare a Marelui Premiu și Trofeului Gala Star la ediția de anul trecut. Ediția jubiliară a debutat cu recitalul concurs al actriței Ingrid Robu, de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, prezentă cu spectacolul 'Fetița soldat'. Punerea în scenă scoate la lumină strălucirea candorii juvenile, iar tânărul regizor Adrian Tamaș dă scenariului gândit de autoare, Mihaela Michailcov, o notă "high-tech", într-o vreme când ne aflăm în plină eră digitală, care și-a pus amprenta asupra noilor generații. Cea de-a X-a ediție a Festivalului "Gala Star" va continua zilnic, până în data de 28 aprilie inclusiv, când este programată festivitatea de decernare a premiilor concursurilor înscrise în programul actualei ediții, prefațată de un colocviu ce are ca subiect "Arta dramatică în era Internetului".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4223 secunde