La Teatrul pentru Copii și Tineret, o nouă premieră

Gabriel Apostol elimină sadismul din "Capra cu trei iezi"

1770
La Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța se desfășoară repetițiile pentru premiera spectacolului "Capra cu trei iezi", programată pentru sâmbătă, 21 februarie, de la ora 11.
Spectacolul este regizat de Gabriel Apostol, regizor și actor al Teatrului "Țăndărică" din București, care se declară încântat de colaborarea cu actorii con-stănțeni și care montează la Constanța la invitația lui Vasile Gherghilescu, directorul Teatrului pentru Copii și Tineret.
Textul, care îi aparține lui Cristian Pepino, a suferit unele modificări "în funcție de dorințele și putințele actorilor", așa cum ne-a spus regizorul Gabriel Apostol. Deși a montat "Capra cu trei iezi" și la Teatrul "Țăndărică", la Constanța, regizorul a folosit o altă abordare scenică, adaptată la jocul actorilor: "Cred că un spectacol e viu chiar dacă îl montezi de două ori, pentru că actorii sunt diferiți".
Jovial și deschis cu actorii, regizorul, alături de scenografa Daniela Drăgulescu, a pus la punct ultimele detalii privind măștile și costumele: "Nu cred în spectacolele rigide, cu un regizor-dictator și un actor-marionetă", susține Gabriel Apostol.
Din fericire pentru cei mici, aceștia nu vor mai asista la priveliștea sadică a iezilor uciși, descrisă de Creangă, regizorul eludând acea scenă: "Nu era nevoie să arăt capetele decapitate ale iezilor. Drama mamei care-și pierde fiii și răutatea lupului pot fi arătate și altfel decât așa, fără a denatura foarte tare înțelesul poveștii. În teatru e prea mult lucrul acesta. Pe mine povestea m-a speriat foarte mult când am fost mic, și am decis s-o fac puțin altfel. E o variantă clasică a «Caprei cu trei iezi», dar ușor îmbunătățită", a spus regizorul.
Regizorul ne-a vorbit și despre impactul benefic al basmului asupra copiilor: "Basmul își are locul lui special în viața oamenilor…și Hollywood-ul are basmele lui Bad Boy-Făt Frumos, care rămâne și cu fata și cu banii. Basmul are locul lui, chiar dacă se modernizează, pentru că omul are nevoie de poveste. Basmul spune că binele învinge răul, lucru care îmi place foarte mult", a spus regizorul.
Scenografia este semnată de Daniela Drăgulescu, alături de care Gabriel Apostol a colaborat la diferite proiecte: "Ne sincronizăm foarte bine, am ajuns să vorbim o limbă comună", a precizat regizorul, care a ținut să puncteze, de asemenea, buna colaborare cu atelierele teatrului constănțean: "Atelierele de aici au lucrat excepțional și, în general, tot personalul teatrului. E surprinzător cum o mână de oameni susține acest teatru", a adăugat regizorul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.1404 secunde