"Frumoasa și Bestia", pe scena Teatrului "Oleg Danovski"

341

Articole de la același autor

"Frumoasa și Bestia" este un balet în două acte, ce va fi prezentat publicului, duminică, 24 martie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski". Libretul este semnat de Horațiu Cherecheș, la fel ca și regia sau coregrafia, scenografia poartă semnătura Nataliei Kornilova, asistent coregrafie este Monica Cherecheș, iar regia tehnică îi aparține lui Gelu Râpă. 


Soliștii care vor urca pe scenă sunt Irina Ganea Mihaiu, Adrian Mihaiu, Bogdan Bârsănescu, Ryan Brown, Cecilia Ursul, Douglas Stewart, Keito Shimomura. 


Prologul începe într-un ținut îndepărtat, unde trăia un prinț într-un castel somptuos. Deși avea tot ce își dorea, era răsfățat, rău și egoist. Îi plăcea să organizeze baluri, în cadrul cărora își etala calitățile de dansator, iar supușii săi își arătau aprecierea prin nenumărate daruri. Cu ocazia uneia din aceste serate, Prințul primește cadou un trandafir din partea Zânei bune, care-l veghează. Dezamăgit de simplitatea darului ei, Prințul îl refuză. 


Dându-și seama că în inima lui nu există niciun strop de iubire, Zâna îl transformă într-o bestie hidoasă și îl leagă cu o vrajă puternică. Trandafirul pe care i-l oferise avea să rămână înflorit până când prințul va fi învățat să iubească și să câștige dragostea cuiva, înainte să-i cadă ultima petală. Abia atunci vraja urma să se rupă, altminteri prințul ar fi fost condamnat să rămână pentru totdeauna o bestie. Disperat din cauza înfățișării sale respingătoare de-acum, Bestia se ascunde în turnul palatului. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9454 secunde