Florin Cîţu a asigurat că bursele şcolare vor fi asigurate prin bugetul de stat

202
Florin Cîţu a asigurat că bursele şcolare vor fi asigurate prin bugetul de stat - 1-1611851090.jpg

Articole recomandate

Premierul Florin Cîţu i-a asigurat pe reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România că distribuţia bugetară, aşa cum este ea gândită în proiectul de buget pentru anul în curs, va asigura "finanţările pentru bursele şcolare şi, în proporţie de 90%, aşa cum este prevăzut, finanţarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi ale asistenţilor acestora".


Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului, în cadrul întâlnirii au fost dezbătute mai multe aspecte legate de alocările necesare la nivelul oraşelor mici şi mijlocii, astfel încât administraţiile locale să poată asigura continuarea proiectelor de dezvoltare locală şi demararea altor proiecte de interes pentru comunităţile respective. În comunicat se arată că şeful Executivului susţine interesul manifestat de reprezentanţii acestor comunităţi pentru investiţii şi dezvoltare şi a exprimat întreaga deschidere de a evalua cu specialiştii din ministere soluţiile propuse de aceştia.


"Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, după ce va primi acordul Comisiei Europene, reprezintă o oportunitate şi pentru oraşele mici şi mijlocii de a atrage cofinanţările de care au nevoie pentru anumite proiecte", a precizat prim-ministrul, citat în comunicat.


Conform comunicatului, reprezentanţii AOR şi-au exprimat susţinerea pentru măsurile de reformă pe care Guvernul le va implementa în domeniul administraţiei, în contextul în care premierul a subliniat că această reformă vizează creşterea eficienţei şi performanţei în administraţia publică. Totodată, în privinţa deciziei de a menţine salariile din sectorul bugetar la nivelul lunii decembrie 2020 - an cu o creştere medie de 8% faţă de 3% la nivelul UE - premierul a subliniat faptul că "această măsură va permite evaluarea obiectivă a situaţiei, astfel încât să fie luate cele mai bune decizii pentru a îndrepta anomaliile care s-au perpetuat în timp în aplicarea legii salarizării".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7253 secunde