"Fata babei și fata moșneagului" poposește în zona Perla
Articole de la același autor
Minunile de la Gura Dobrogei și povestea Sfântului Efrem
20 Iunie 2020
Alegeri la Universitatea "Ovidius". Iată cine este noul rector. Informații de ULTIMĂ ORĂ
25 Iunie 2020
Conf. univ. dr. Dan Iliescu: "Îmi doresc ca Universitatea «Ovidius» să devină o instituție academică emblematică"
22 Iunie 2020
Spectacole în aer liber pentru constănțeni
05 Iunie 2020
Nu-i așa că vă era dor de "Fata babei și fata moșneagului", frumoasa poveste a lui Ion Creangă? Dacă vreți să vă întâlniți cu personajele principale din acest spectacol, este suficient să mergeți duminică, 26 iulie, ora 19.00, în zona Perla, și veți putea vedea cu proprii ochi prin ce peripeții vor trece acestea. Spectacolul este pus în scenă de actorii Teatrului pentru Copii și Tineret "Căluțul de Mare".
Regia și scenariul sunt semnate de Daniel Stanciu, scenografia îi aparține Deliei Cornelia Ioaniu, iar aranjamentele muzicale, lui Dan Bălan. Piesa este destinată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani și durează 55 de minute. Reprezentații instituției de cultură afirmă că originalitatea cu care s-a transpus în scenă cunoscuta și îndrăgita poveste a lui Creangă, cu prezența actorului lângă păpușa personaj, dăruiesc spectacolului un plus de interes în vizionarea lui.
"Spectatorul este fascinat de povestea în sine, dar și de modul în care este vizibilă mișcarea și interpretarea personajelor păpuși, expresivitatea acestora din urmă fiind predominantă. Reacțiile spectatorilor sunt atât de spontane, încât ideea ca răul este pedepsit întotdeauna devine foarte clară", au precizat reprezentanții Teatrului pentru Copii și Tineret.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 21 Iulie 2020
Luni, 20 Iulie 2020
Vineri, 17 Iulie 2020
Joi, 02 Iulie 2020
Marţi, 26 Mai 2020
Sâmbătă, 23 Mai 2020
Vineri, 22 Mai 2020
Joi, 21 Mai 2020