Compania CELCO SA și Clubul Umoriștilor Constănțeni vă invită la lansarea volumului colectiv

"FABRICA DE UMOR". Epigrame, poezii vesele, proză scurtă, caricaturi

250
Cartea este un omagiu adus Fabricii de BCA din Constanța, actuala CELCO SA, care, în cei 45 de ani de existență, a contribuit la dezvoltarea sectorului construcțiilor edilitare și industriale, producând și livrând produse de înaltă calitate. 


Astăzi, la împlinirea a 45 de ani de existență, grupul de firme Celco reunește capacități de producție din mai multe sectoare industriale: producția de BCA, fabricarea adezivilor și mortarelor uscate, fabricarea varului (îndeosebi a varului special creat pentru producția de BCA), exploatarea carierelor de nisip și calcar din localitatea Plopeni, respectiv Tașaul. 


"Visul oamenilor este acela de a avea o casă. Noi îi ajutăm să li se împlinească visul" - afirmă Niculae Dușu, președintele grupului de firme Celco.
x x x


Volumul "Fabrica de umor" cuprinde lucrările a 17 umoriști - autori consacrați în competițiile și festivalurile naționale, de unde s-au întors cu numeroase trofee: Florin Alexandru, Traian Brătianu, Petru Brumă, Simona Callas, Claudia Croitoru, Loredana - Florentina Dalian, Ananie Gagniuc, Liviu Kaiter, Leonte Năstase, Dan Norea, Ana Ruse, Ion Ruse, Luminița Scarlat, Liliana Stoica, Ion Tița - Călin, Ionuț - Daniel Țucă și Roland - Florin Voinescu. Coperta este ilustrată de Marian Avramescu, caricaturist de renume național și internațional.


"Este știut faptul că Satira și Umorul sunt lumina ce călăuzește popoarele rătăcite în bezna istoriei, hrană pentru suflet și minte, leacuri pentru rănile și bolile lumii, arme de temut împotriva prostiei, nedreptății și asupririi, marfă de preț și monedă universală de schimb.


Dacă sculptorul este cel ce eliberează forma din înlănțuirea pietrei, umoristul este eliberatorul râsului din sterilul dramatic al vieții cotidiene. El este unicul specialist din univers capabil să calculeze punctul de fierbere al unghiului drept și circumferința Cercului Militar", precizează doctrina Clubului Umoriștilor Constănțeni.


x x x


Clubul Umoriștilor Constănțeni, CUC, așa cum e numit cu drag de membrii clubului, dar și de simpatizanții care împânzesc nu numai țara, dar și alte colțuri ale lumii, a fost înființat în ziua de 13 decembrie 2008, de către 13 membri fondatori. 
Încă din fragedă pruncie, și-a asumat misiunea de a face din scânteia umorului, ce abia de mai pâlpâia în străvechea cetate a Tomisului, o mare vâlvătaie. Și a reușit. De la 13 membri în 2008, a ajuns la 50 de membri, în prezent. Dacă lucrurile merg în același ritm, va fi mare pârjol de satiră și umor în județ.


În cei zece ani de existență, CUC a contribuit la dezvoltarea vieții culturale dobrogene, organizând lansări de carte și recitaluri umoristice în licee, universități, cămine de bătrâni, biblioteci și cămine culturale de la sate, membrii săi, publicând în presa locală și în revistele culturale din țară, participând la concursuri naționale și internaționale de umor, cucerind numeroase premii. 


Cei 50 de membri ai CUC au contribuit la patrimoniul umorului românesc cu peste 70 de volume personale și colective, dintre care mai bine de 50 au fost publicate în ultimii zece ani. Se remarcă lucrările colective "Prăvălia cu Umor - Caietele Clubului Umoriștilor Constănțeni", (volumele I și II, publicate în 2010 și 2013), "Containerul cu umor" (2016), "Vaporul cu umor" (2017) și "Fabrica de umor" (2018), realizări de prestigiu, unice în rândul cluburilor și cenaclurilor de umor din țara noastră.


Dragi prieteni, colaboratori și clienți ai companiei Celco, dragi prieteni ai Satirei și Umorului,


Vă rugăm, să uitați pentru o oră - două de problemele importante, grave și urgente și să fiți alături de noi la lansarea veselă a unei cărți anti-stres. 


Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 noiembrie 2018, începând cu ora 11, în sala mică a Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța. Toți cei prezenți vor primi o carte în dar. 
Vom fi onorați să vă avem alături de noi!


Compania CELCO SA Clubul Umoriștilor Constănțeni












Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4323 secunde