Expoziție de sărbători, la Muzeul de Artă Populară din Constanța

292
Expoziție de sărbători, la Muzeul de Artă Populară din Constanța - expozitie1-1544455373.jpg

Articole de la același autor

Așa cum ne-a obișnuit în fiecare an, Muzeul de Artă Populară din Constanța organizează, în această perioadă, expoziția temporară tematică "Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou". Deschisă în holul central al instituției de cultură pe tot parcursul lunii decembrie și în prima parte a lui ianuarie, expoziția pune în valoare frumoasele costume populare de sărbătoare cu care se mergea la colindat pe vremuri, dar și jocurile cu măști specifice Anului Nou, precum Capra.

Potrivit directorului muzeului, Maria Magiru, costumele, de copii și de adulți, provin din diferite zone etnografice ale țării: Bistrița-Năsăud, Maramureș, Pădureni (Hunedoara), Suceava. Din expoziție nu lipsesc nici costumele de mascați, Steaua și Sorcova, dar nici clopoțeii și nici trăistuțele în care se puneau nucile, merele, colacii și covrigii primite la colindat.

În ceea ce privește măștile de urâți, realizate din materiale naturale (lână, piei, câlți, fire textile, coarne de animale, lemn, boabe de fasole), acestea își au și ele locul lor special în expoziție.

Totodată, ele constituie surse de inspirație pentru elevii din școlile constănțene care participă la atelierele de pedagogie muzeală, pe care instituția de cultură constănțeană le organizează și găzduiește în perioada 3-21 decembrie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 10 Noiembrie 2018
Stire din Cultură-Educație : Începe parada costumelor populare
Pagina a fost generata in 0.5118 secunde