Expoziţie-concurs de modelism, la Muzeul Naţional al Marinei Române

314

Articole de la același autor



Sâmbătă, 7 august, va avea loc la Muzeul Naţional al Marinei Române, începând cu ora 10.00, deschiderea oficială a expoziţiei-concurs de modelism, ediţia a VII-a. Aceasta se va desfăşura în perioada 7-15 august şi este organizată de Asociaţia de Modelism „Tomis”, în colaborare cu muzeul. Evenimentul va fi unul din cele mai complexe de până acum, putând fi admirate modele de aviaţie, blindate şi vehicule militare, nave, figurine, instantanee şi diorame. Mai mult, vor putea fi admirate piese aparţinând Colecţiei Publice de Istorie Feroviară a României, modele feroviare interconectate şi machete de locomotive. Foarte atractive sunt şi modele funcţionale ce vor face spectacol în bazinul cu apă din parcul expoziţional.



În cadrul competiţiei, Asociaţia de Modelism „Tomis” propune publicului şi o expoziţie de pictură în acuarelă, „Constanţa în culori de apă”, semnată de Daniel Manafu. De asemenea, începând cu data de 7 august, în salonul expoziţional „Clio”, va putea fi admirată expoziţia de pictură „Ancore şi pescăruşi” organizată de membrele „Careului Doamnelor” din Liga Navală Română-filiala Constanţa. Pe simezele instituţiei vor expune Anka Asciu Niculescu, Daniela Nicoleta Rădulescu, Ella Speriatu, Elena Hoinaru, Elena Dordea-Stănescu, Elena Cornelia Stănescu şi Lacme Ifrim. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 7-29 august 2021. În plus, pe lângă expoziţia permanentă, aici mai poate fi vizitată expoziţia foto-documentară, cu arme albe şi de foc, elemente de uniformă şi obiecte personale, cu tilul „80 de ani de la intrarea României în Al Doilea Război Mondial. Contribuţia Forţelor Navale”. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4165 secunde