Expoziția lui Ștefan Popa Popa'S, vernisată la Bruxelles

93
Expoziția lui Ștefan Popa Popa'S, vernisată la Bruxelles - 646x404-1429948233.jpg

Articole de la același autor

O expoziție de artă vizuală a caricaturistului Ștefan Popa Popa'S a fost vernisată, zilele trecute, la Bruxelles, potrivit Agerpres. Evenimentul a avut loc în prezența ambasadorului României în Regatul Belgiei, Ștefan Tinca, a europarlamentarilor Victor Negrescu și Emilian Pavel, precum și a reprezentanților a mai multor consilii județene din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș. Expoziția este găzduită de Casa de Cultură Belgo-Română Arthis. Ștefan Popa Popa'S a expus cu acest prilej îndeosebi lucrări cu personalități belgiene și internaționale. Maestrul Popa'S, împreună cu doi membri ai Academiei Popa'S (Școala Românească de Caricatură), Valentin Chibrit și Năstase Leonte, vor executa și oferi portrete la minut tuturor celor care vor fi prezenți astăzi și mâine la Marche aux Poissons, unde, timp de două zile, se desfășoară Festivalul "Primăvara românească la Bruxelles", ajuns la cea de-a X-a ediție.Tema acestei ediții jubiliare, "Din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș în inima Europei", are ca scop valorizarea acestor patru regiuni din România, a identității lor culturale și sociale. Desfășurat în acest an sub patronajul Delegației Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului, festivalul este organizat de Casa de Cultură Belgo-Română Arthis, în colaborare cu Consiliile Județene din Bistrița-Năsăud, Timiș și Maramureș, Casa de Cultură din Beiuș și Primăriie din Cîmpeni, Teiuș, Reșița și Năsăud, cu sprijinul Departamentul pentru Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE și Primăria Orașului Bruxelles.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 25 Aprilie 2015
Stire din Cultură-Educație : "Gala Star", eveniment unic în România
Pagina a fost generata in 2.892 secunde