Expoziţia „Body Parts” aduce în prim plan operele lui Dumitru Gorzo

380
Expoziţia „Body Parts” aduce în prim plan operele lui Dumitru Gorzo - expozitie1-1635693302.jpg

Articole de la același autor

Muzeul de Artă Constanţa a găzduit, recent, expoziţia artistului plastic Dumitru Gorzo, intitulată „Body Parts”. Despre el a vorbit, la momentul vernisajului, curatorul Erwin Kessler, care a subliniat că acesta a avut acces direct, din copilărie, la cele mai autentice meşteşuguri şi îndeletniciri ţărăneşti şi la cele mai conservatoare obiceiuri şi credinţe româneşti pe care şi le-a însuşit automat, ca pe o datorie şi un reflex existenţial. Mai târziu, a studiat pictura la Bucureşti, fiind unul dintre fondatorii celei mai nonconvenţionale grupări artistice de după 1989, „Rostopasca”.

După copilăria maramureşeană şi tinereţea bucureşteană, Gorzo s-a lansat, de peste zece ani, într-o experienţă newyorkeză. Maramureşean în Manhattan (sau prin preajmă), Gorzo a rămas un deteritorializat şi s-a bazat mereu, în navigarea sa, pe pluta de artă pe care şi-a făurit-o singur, pe maldărul de personaje hlizite şi spintecate, familiare lui. „La fel de (ne)integrat în New York, ca şi în Bucureşti, Gorzo a continuat să facă ceea ce ştia mai bine - să aducă meşteşugul şi priceperea manuală originară, marmamureşeană, alături de vocaţia iconoclastă şi nonconformistă proprie, să prolifereze lucrări arătoase care să profereze sensuri băţoase. Din această serie de proliferări locale face parte şi expoziţia de la Muzeul de Artă din Constanţa, respectiv dintr-o serie de expoziţii muzeale începută în vara anului acesta la Reşiţa”, a precizat Kessler. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3043 secunde