€ 4.6662
£ 5.2488
$ 4.0794

Mai multe ştiri online:

Experiențe naționale și internaționale pentru elevii Liceului Teoretic "George Călinescu"

Ştire online publicată Miercuri, 04 Aprilie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
 Vești foarte bune despre elevii performanți ai Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța, care în această perioadă se pregătesc pentru participarea la etapa națională a olimpiadelor pe discipline.

Astfel, la limba spaniolă, vor participa la concursul de la Târgoviște elevii Amalia Tudor (clasa a IX-a intensiv), Andrada Boșovei (clasa a X-a intensiv) și Andrada Bucățică (clasa a XI-a normal), coordonate de prof. Victoria Pundichi. De asemenea, la olimpiada de limba italiană s-au calificat elevele Isabela Ioniță (clasa a IX-a intensiv), Alexandra Munteanu (clasa a X-a intensiv), Giulia Bandarica (clasa a XI-a intensiv), îndrumate de prof. Daniela Grigore.

Eleva Irina Petrariu, din clasa a XII-a intensiv italiană, s-a calificat la fazele naționale a două olimpiade - limba italiană și lectura ca abilitate de viață (coordonator - prof. Marinela Oprea). Iar la limba engleză, elevul Mihai-Cristian Pană, îndrumat de prof. Camelia Dochie, va reprezenta Constanța la faza națională a Olimpiadei ce se desfășoară zilele acestea, la Constanța.

v v v

În același registru se situează performanțele sportive ale elevilor Liceului „Călinescu”. Eleva Andrea Mocanu, din clasa a IX-a, a fost selecționată și inclusă în programul olimpic sportiv de tineret cu scopul pregătirii și participării la competiția mondială de taekwondo pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, Argentina.

În coordonarea prof. Camelia Giuran, echipa de baschet a școlii a ocupat locul al treilea la Olimpiada Sportului Școlar, echipa de oină a liceului s-a calificat la etapa zonală, iar echipa de șah fete s-a calificat la faza națională a concursului.

Nu în ultimul rând, o echipă de 17 elevi din clasa a XI-a bilingv franceză s-a întors de curând de la Parlamentul European de la Strasbourg, Franța, unde a ajuns în urma câștigării Concursului Național Euroscola.

„Prin aceste rezultate, școala noastră își demonstrează încă o dată deschiderea către performanță. Îi încurajăm pe elevii noștri, suntem mândri de ei și le urăm mult succes”, a declarat prof. Elena Crăcea, directorul Liceului Teoretic „George Călinescu”. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
sambata, 17 noiembrie Foto : COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA 76519 vizite, 0 comentarii COD GALBEN DE NINSORI LA CONSTANȚA
Eveniment
ieri, ora 14:08 Foto : VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE! 2565 vizite, 0 comentarii VIAȚA UNUI COPIL STĂ ÎN MÂINILE NOASTRE. HAIDEȚI SĂ DONĂM SÂNGE!
Cultură-Educație
joi, 15 noiembrie Foto : Doliu în învățământul constănțean! 2079 vizite, 0 comentarii Doliu în învățământul constănțean!
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.6742 secunde