Eveniment inedit pentru constănțenii și turiștii iubitori de artă

489

Articole de la același autor

Centrul Cultural Județean "Teodor T. Burada" îi invită pe iubitorii de artă, constănțeni și turiști, la un eveniment inedit, o tabără interactivă, în aer liber, în cadrul căreia artiștii vor putea fi urmăriți la lucru, dând viață unor creații dedicate poetului Publius Ovidius Naso. 


Este vorba despre o tabără de creație care va avea loc în perioada 19 - 23 iulie, intitulată "Ovidius, cântărețul glumeț al dragostei ușoare exilat la Tomis", care se va desfășura în aer liber, la Pavilionul Expozițional din Constanța. 


Evenimentul are ca scop marcarea a 2000 de ani de la trecerea în neființă a marelui clasic al literaturii latine Publius Ovidius Naso. Șase artiști plastici români și bulgari, invitați special pentru acest eveniment, vor picta scene din viața autorului. Publicul va avea astfel ocazia să asiste la realizarea lucrărilor și să cunoască îndeaproape diferitele tehnici de lucru și de îmbinare a culorilor, aflând în acest fel tainele acestei minunate activități - pictura. 


Evenimentul este coordonat de Florentin Sîrbu, profesor la secția Arte Vizuale din cadrul Centrului Cultural Județean "Teodor T. Burada". Printre invitați, se numără Valeri Chakalov, Stefan Bozhkov, Iliya Yankov (artiști plastici din Bulgaria), Alina Cristina Costea, Liliana Gabriela Aramă, Mihaela Dobrin. Ei vor impune o abordare dinamică, interactivă a cunoașterii marelui poet latin pentru publicul din Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9619 secunde