Eveniment important la Universitatea Maritimă din Constanța

Duminică, 28 Octombrie 2018
186
Astăzi, 29 octombrie, Centrul din Constanța al Clusterului Transfrontalier al Energiei Verzi Constanța-Dobrich, înființat în cadrul Universității Maritime din Constanța va găzdui un eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Internaționale a Mării Negre. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11.30.

În program vor fi cuprinse o serie de activități care au ca scop evidențierea caracterului comun al eforturilor depuse de membrii clusterului și de partenerii acestuia, în vederea conștientizării regionale cu privire la adoptarea unui comportament pozitiv și responsabil față de mediul marin și costier. În același timp, invitații vor lua parte la o masă-rotundă pe tema energiilor regenerabile aferente Mării Negre și o expoziție foto intitulată "Ne iubim marea", ai cărei protagoniști sunt tineri constănțeni, elevi și studenți.

Totodată, participanții vor avea posibilitatea să discute despre aspecte ale preocupărilor lor pe tema evenimentului, ca o expresie a modului în care această comunitate și-a construit reacția la provocările generate de poluarea Mării Negre. 

Pagina a fost generata in 0.1994 secunde