"Eu te cred da’... tu mă minți!", deseară, pe scena Casei de Cultură

193

Articole de la același autor

În această ultimă zi de septembrie, sunteți invitați la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde aveți ocazia de a viziona piesa "Eu te cred da’... tu mă minți!". Aceasta va avea loc cu începere de la ora 19.00 și este o comedie savuroasă, realizată în regia lui Liviu Lucaci. Din distribuție fac parte: Aurelian Temișan, Monica Davidescu, Anca Dinicu, Cosmin Vijeu și Alexandra Sălceanu.

Organizatorii spun că, pe parcursul piesei, spectatorii pot "gusta" o mulțime de episoade delicioase, personajele învârtindu-se în jurul a numeroase situații, care mai de care mai interesante.

Piesa o are ca muză pe Jane, o femeie cu o imaginație extraordinară, care reușește să dezlănțuie o cascadă a dezastrelor, prin depănarea incompletă a poveștilor, situându-le departe de realitatea simplă.

Apoi, există Patrick, băiatul care o iubește, dar care nu se așteaptă ca realitatea să fie distorsionată și astfel, el crede tot ceea ce îi împărtășește Jane, încercând, apoi, grăbit, să rezolve problemele ivite, creând, la rândul său, și mai multe încurcături.

Din decor nu lipsește familia lui Jane, formată din tatăl și sora ei, care cunosc foarte bine personalitatea fetei. Cu toate acestea, sunt momente când până și ei sunt prinși în țesătura minciunilor și, surprinși fiind de situație, continuă să brodească, ducând, astfel, lucrurile către un haos extrem de enervant pentru personaje, dar comic și savuros pentru public.

Prețul unui bilet variază între 60 și 80 de lei, în funcție de locul ocupat în sală. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4251 secunde