Eroarea la istorie, corectată din "mers"

8375

Articole recomandate

La ultima teză cu subiect unic de ieri, 3.941 de elevi constănțeni de-a VIII-a au ales proba de geografie, 170 absentând, iar la "cântata" istorie din 2.751 nu s-au prezentat 130.
Când spunem "cântată" ne referim la subiectul al doilea al tezei unice la Istorie care a fost redactat greșit. Armata I a fost confundată cu Armata a II-a, într-un enunț al tezei. Eroarea a fost sesizată însă de Ministerul Educației înainte ca subiectele să ajungă la copii, iar aceștia au primit subiectele împreună cu o erată. Totuși, este cea de-a doua greșeală de la teza unică de anul acesta, după ce și la Limba Română subiectele au fost elaborate eronat.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, la teza cu subiect unic din semestrul al II-lea la disciplina Istorie, clasa a VIII-a, subiectul al doilea conține următorul text: "În vara anului 1917, românii  au desfășurat un atac la Mărăști și două lupte de apărare la Mărășești și la Oituz, în Moldova.
La 11 iulie 1917, a început Bătălia de la Mărăști, prin atacul desfășurat de Armata 2 română împotriva trupelor germane și austro-ungare. După o săptămână, Armata 1 română, comandată de generalul Al. Averescu și ajutată și de trupe rusești a obținut victoria, cucerind 30 de localități din zonă.
Dezorganizarea armatei ruse și decizia Puterilor Centrale de a scoate România din război, au obligat armatele române să înceapă lupta de  apărare. În 24 iulie 1917, a început atacul armatelor germane la Mărășești.
În Bătălia de la Mărășești, generalul E. Grigorescu a comandat Armata 1 română. Aceasta și trupe rusești au obținut o strălucită victorie. Timp de 14 zile, românii și rușii luptaseră împotriva unor armate foarte puternice, dar atacul german a fost oprit. Astfel, și planurile Puterilor Centrale s-au spulberat. În același timp cu Bătălia de la Mărășești s-a desfășurat și Bătălia de la Oituz. În 9 august 1917, la Oituz,  românii împreună cu rușii au blocat înaintarea armatelor Puterilor Centrale" (despre luptele din România în 1917).
În fraza "După o săptămână, Armata 1 română comandată de generalul Al. Averescu și ajutată și de trupe rusești a obținut victoria, cucerind 30 de localități din zonă", inadvertența constă în faptul că în loc de Armata 2 apare Armata 1, constată Ministerul Edu-cației.
Una dintre cerințele subiectului era ca elevii să menționeze, pe baza textului, două deosebiri și o asemănare între luptele desfășurate în Moldova, în 1917, de Armata I română, respectiv Armata a II-a română.
Teza la limba română, desfășurată pe 7 mai, a fost marcată de un incident - unul dintre subiectele pentru elevii claselor a VIII-a a conținut o eroare. Elevilor li se cerea să analizeze un text din "Triumful talentului’’ de Ion Luca Caragiale, schiță bazată pe două personaje cu nume similare Ghiță Nițescu cu Niță Ghițescu.
Autoritățile au decis ca teza să nu se reia, iar lucrările ce conțin numele lui Ghiță Nițescu în locul lui Niță Ghițescu, personajele confundate de cei care au redactat subiectele, să nu fie anulate.
Ministerul Educației a sancționat doi reprezentanți ai instituției care s-a ocupat cu organizarea examenelor - Centrul Național de Curriculum și Evaluare din Învățământul Preuniver-sitar. Ulterior, cei doi și-au depus demisia.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3416 secunde