Emoții uriașe la cele mai atipice examene din învățământul românesc! Astăzi, începe Evaluarea Națională

1264

Articole de la același autor

Cu inima cât un purice sau cu curaj cât casa, aproape 6.000 de elevi din județul Constanța pășesc, în această dimineață, în curțile școlilor pentru primul examen important din viața lor. Este una dintre cele mai atipice sesiuni, care se va derula în plină pandemie, cu reguli mult mai stricte decât în anii anteriori, dar și cu semnificativ mai puțină materie decât până acum.

Emoții uriașe în mii de familii din județul Constanța: astăzi, începe Evaluarea Națională 2020. Pregătiți sufletește pentru un triaj epidemiologic care ar putea să-i trimită înapoi acasă, dar și pentru a da piept cu subiectele pregătite de profesori, absolvenții de clasa a VIII-a vor intra, astăzi, cu masca pe față, în săli îndelung dezinfectate. Nu vor mai putea să își împrumute stiloul și vor trebui să stea la distanță mare unii de alții chiar și după ce vor fi încheiat proba.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, la Evaluarea Națională din sesiunea 2 - 27 iunie 2020, s-au înscris 5.973 de absolvenți ai clasei a VIII-a. Examenul începe luni, 15 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la matematică. Pentru proba la limba maternă, în județul nostru, nu s-a înscris niciun candidat.

"Probele încep la ora 9.00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen la proba de matematică", explică inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai.

Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă sau ambele probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.

"Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați la intrarea în centrul de examen că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări, materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.)", mai precizează șeful ISJ Constanța.

Sesiune specială pentru cei afectați de coronavirus

În premieră, anul acesta, Evaluarea Națională va avea și o sesiune specială. Elevii aflați în izolare sau confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor putea susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie - 4 iulie.

"La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost în izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni", subliniază ministrul Educației, Monica Anisie.

Triaj epidemiologic, la intrarea în școală

În zilele probelor de examen, la intrarea în unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor. Astfel, le va fi măsurată temperatura cu termometrul non-contact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37,3 grade Celsius. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2 - 5 minute. Atenție, măsurarea temperaturii trebuie să se petreacă la umbră. În plus, medicul sau asistentul școlar vor trebui să observe clinic anumite simptome respiratorii, cum ar fi tuse frecventă, strănut frecvent ori stare generală modificată.

Reamintim faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție, precum covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc. De asemenea, spațiile au fost dezinfectate și igienizate în repetate rânduri.



Contestații online


Primele rezultate vor fi comunicate marți, 22 iunie, până la ora 14.00, în centrele de examen. Contestațiile vor putea fi depuse în zilele de 22 iunie, între orele 16.00 - 19.00, și 23 iunie, între orele 8.00 - 12.00. Acestea pot fi depuse sau transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.3567 secunde