Emoții mari pentru micii școlari de învățământ primar. Vin Evaluările Naționale!

355
Emoții mari pentru micii școlari de învățământ primar. Vin Evaluările Naționale! - fondevaluarilenationale-1483636738.jpg

Articole de la același autor

De luni, 9 ianuarie, elevii constănțeni se întorc în bănci pentru aproximativ o lună de școală, după care vor intra din nou în vacanța intersemestrială de Paști, care va aduce după ea și o serie întreagă de testări naționale, la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a VIII-a. 


În timp ce unii dintre elevii de gimnaziu sau liceu nu au terminat nici cu tezele, învățătorii se pregătesc pentru faimoasele evaluări naționale, care vor debuta cu clasa a II-a, între 10 și 13 aprilie, când micuții vor da primul lor… examen la Limba română - scris și citit, dar și la matematică. 


La interval de aproape o lună, colegii lor mai mari dintr-a IV-a vor susține examinarea la Limba română (3 mai) și Matematică (4 mai). 


Din păcate, marea majoritate a cadrelor didactice din învățământul primar s-au cam lămurit cum stă treaba cu aceste testări care nu aduc vreo schimbare în parcursul micilor elevi. 


"Mai bine ar face noul ministru să regândească planul de școlarizare și să impună - treaba lor cum -, la clasele pregătitoare, respectarea efectivelor. În așa fel încât să ne putem desfășura actul educațional civilizat, fără să mai pierdem jumătate din oră pentru a face liniște în clasă, la niște elevi prea mici și încă cu gândul la joacă!", ne măr-turisea o recent învățătoare din mediul rural. 


Pe de altă parte, prof. Alina Vâlcu, învățător la Școala Gimnazială nr. 39 "Nicolae Tonitza", afirma că, din discuțiile cu colegele sale, sarci-nile de lucru nu au nicio legătură cu obiectivele urmărite la admiterea de la clasa a VIII-a. 


"Dosarul de la final este foarte stufos. Și ca să vă imaginați, toate documentele unui nivel de clasă nu pot intra într-un biblioraft, eventual pe un întreg raft al bibliotecii de documente. Din păcate, rezultatele nu sunt foarte elocvente, pentru că, nefiind la un nivel foarte înalt, mulți dintre copiii buni se blochează, neștiind ce să răspundă, pentru că le este greu să accepte că poate fi atât de ușor. Ca să nu mai spun că, după discuția învățătorului cu părinții, trebuie întocmit un proces verbal din care să reiasă că acesta a înțeles ce i s-a prezentat. Toate acestea în condițiile în care cei implicați în supraveghere și evaluare își mai fac și treaba de la clasă, teste de pregătit, lecții. În cele opt ore pe care se spune că nu le facem", a mai adăugat prof. Vâlcu. 
v v v
Așadar, așteptările de la noul ministru al Educației sunt multe și nu ar fi exclus să asistăm la ceva schimbări cât de curând. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.8923 secunde