Elevii Liceului "Traian" s-au întors acasă cu un nou premiu NASA

Luni, 19 Martie 2018
382
Mai mulți elevi de clasa a IX-a ai Liceului Teoretic "Traian" au obținut mențiune de onoare la concursul de proiecte "NASA Ames Space Settlement" din 2018. Menționăm că este pentru cel de-al doilea an consecutiv când liceenii sunt răsplătiți pentru munca lor. Anul acesta, Centrul de Documentare și Cercetare Spațială al liceului a lansat către NASA alte trei proiecte, în care au fost antrenați 27 de elevi ai instituției de învățământ. Profesorul coordonator Lia Enescu a declarat că la competiție au participat, în total, peste 2.500 de lucrări, care au mobilizat peste 10.000 de elevi din toate țările lumii.


Lucrarea "The Space Hive" ("Stupul spațial"), elaborată de o grupă de 11 elevi de clasa a IX-a, a reușit să înscrie, pentru încă o dată, numele Liceului "Traian" pe lista laureaților concursului menționat, unul dintre cele 30 de premii acordate elevilor de clasa a IX-a din întreaga lume.


"Dacă anul trecut am obținut premiul grație unei idei noi de stație multi-modulară, cu o tehnică de aterizare fără precedent a unui întreg modul pe o planeta țintă ( tehnică, pentru care echipa noastră a primit felicitări de la însuși directorul NASA pentru explorarea cu echipaje umane, William H. Gerstenmaier), anul acesta juriul a apreciat soluția tehnică novatoare prin care zona de habitat a stației este alcătuită, de fapt, din navete individuale/familiale, numite "albine" ("Stupul Spațial"), care, la momentul colonizării unei planete se desprind de stație în grupuri (ca un roi de albine) și sunt dotate să aterizeze separat, formând colonii de mii de oameni pe planeta țintă. Restul stației rămâne pe orbită ca releu de comunicație și sprijin la nevoie. Secvența de aterizare a unei «albine» se observă la intrarea în atmosferă, frânarea se face cu un sistem de parașute, iar aterizarea cu retro-rachete. La sol, «albina» rămâne drept adăpost, sursă de hrană și energie pentru o familie pe durata colonizării/ Terra-formării", a explicat prof. Lia Enescu.


Aceasta a precizat că adolescenții vor fi încurajați și pe viitor să învețe și să viseze deopotrivă, iar dascălii îi vor ajuta să construiască proiecte noi și să își ducă la îndeplinire visele. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2047 secunde