€ 4.7619
£ 5.507
$ 4.2322

Mai multe ştiri online:

Elevii Liceului "Ion Bănescu", în elita roboticii

Ştire online publicată Miercuri, 04 Aprilie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Elevii Liceului Tehnologic „Ion Bănescu” s-au întors triumfători de la cel mai important concurs de robotică pentru elevi pe plan mondial, BRD First Tech Challenge. Potrivit directorului instituției de învățământ, Virginica Barabaș, acesta a fost al doilea sezon în România, iar în fiecare sezon are loc un alt joc.

Jocul din acest an s-a numit „Relic Recovery”. La acest concurs, peste 1.200 elevi participanți din 90 licee, plus două echipe internaționale au trecut de preselecție, care le-a dat aripi elevilor Liceului Tehnologic din Mangalia.

„Să participi la o jurizare internațională a unui proiect și să treci de ea (când în orașul tău ești creditat cu lipsa de performanță sau de șansă) este un semnal că ești performant, că prejudecățile pot fi dărâmate”, a subliniat directorul.

Au urmat jocurile amicale eliminatorii, din martie 2018, în patru mari orașe ale țării. Campionatul Național s-a desfășurat pe 23-25 martie, la Sala Polivalentă din București. Miza era uriașă: participarea la Campionatul Mondial de la Detroit, SUA, din aprilie.

Echipa mangaliotă a fost formată din Andrei Purcelea, Victor Clipici, Robert Duca, Mircea Peteu, Radu Oprică, Ioana Cosma, Laura Ioneciu, Mihai Dediță, Mioara Lupu și Diana Posmoșanu, îndrumați de profesorii Eugen Terente, Iulian Cioroianu și Virginica Barabaș.

În acest fel, Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia s-a așezat curajos la masa colegiilor naționale, a liceelor de informatică naționale și internaționale și și-a apărat șansele de a apărea în topul cercurilor de robotică naționale.

„Este unul din puținele licee tehnologice din țară care a pătruns în elita națională preuniversitară a roboticii. Din cele nouă licee participante din județul Constanța, doar două licee tehnologice au reușit performanța de a se clasa pe locuri fruntașe, în Top 10”, a mai spus Virginica Barabaș. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
luni, 15 aprilie Foto : ANUNȚ DE LA ANM. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni 2801 vizite, 0 comentarii ANUNȚ DE LA ANM. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
Economie
sambata, 13 aprilie Foto : Care este viitorul profesiei de navigator? 1363 vizite, 0 comentarii Care este viitorul profesiei de navigator?
Cultură-Educație
sambata, 13 aprilie Foto : Semnal de alarmă. „Învățământul profesional este înțeles greșit de părinți!“ 1027 vizite, 0 comentarii Semnal de alarmă. „Învățământul profesional este înțeles greșit de părinți!“
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7517 secunde