Elevii din Ostrov au aflat "Istoria Coroanei României"

417

Articole de la același autor

Liceul "Regele Carol I" din Ostrov a găzduit, la sfârșitul acestei săptămâni, activitatea cu tema "Istoria Coroanei României". Evenimentul a celebrat Ziua Regalității, marcând 152 de ani de la venirea Principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în România și, totodată, aniversarea instituției de învățământ mai sus amintită.

Gazdele evenimentului, prof. Monica Claudia Duda, director al Liceului "Regele Carol I" Ostrov și prof. Florica Constantin, director adjunct al instituției, au amintit despre importanța covârșitoare pe care familia regală a avut-o în procesul de modernizare a țării noastre și despre interesul ridicat al elevilor în pregătirea momentelor activității. Aceștia din urmă au prezentat eseuri, imagini, desene și episoade din istoria Casei Regale, sub coordonarea profesorului de istorie al liceului din Ostrov, prof. Mioara Ivanov.

Evenimentul s-a derulat la inițiativa Casei Corpului Didactic Constanța, Sorina Plopeanu, directorul instituției și Flavia Alexandra Petrov, profesorul documentarist, vorbindu-le copiilor despre însemnătatea acestui moment istoric.

Întâlnirea a fost moderată de profesorul metodist Narciz Amza și face parte din seria activităților Proiectului "Vocile Centenarului", dedicat împlinirii celor o sută de ani de la realizarea Marii Uniri, proiect demarat de CCD Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4354 secunde