Elevii din Constanța presează autoritățile locale să le asigure paza în școli. "Primăria alege să ignore legea!"

271
Elevii din Constanța presează autoritățile locale să le asigure paza în școli.

Articole de la același autor

Elevii constănțeni solicită primarului Decebal Făgădău și consilierilor locali să adopte de urgență un pachet de măsuri pentru asigurarea pazei unităților școlare. Aceștia susțin că autoritățile locale sunt obligate să găsească soluții pentru paza școlilor și să nu mai lase părinții să se ocupe de plata acestui serviciu.

"Asociația Elevilor din Constanța (AEC) a solicitat în repetate rânduri, în ultimii doi ani, ca administrația locală a municipiului Constanța să respecte legea și să asigure paza unităților școlare pe care le are în subordine. Cea mai recentă solicitare a fost în cadrul dezbaterii publice pe bugetul local, unde, în calitate de reprezentanți ai elevilor constănțeni, am antamat solicitările pe care le avem cu privire la finanțarea învățământului. Primarul Decebal Făgădău a admis faptul că municipalitatea încalcă legea prin neasigurarea pazei unităților de învățământ și a dat asigurări că Primăria și Consiliul Local Constanța vor adopta măsuri pentru normalizarea situației și intrarea în legalitate, cel târziu la începutul anului școlar 2018-2019. Atragem atenția că, până în prezent, nu s-a făcut niciun progres în acest sens, iar în mai puțin de patru luni va începe un nou an școlar în care elevii constănțeni vor fi privați de dreptul de a învăța în condiții de siguranță, care să nu le pună integritatea fizică în pericol", precizează reprezentanții AEC.

Conform legislației în vigoare, Consiliul Local, organ al administrației publice locale, are obligația de a asigura paza clădirilor în care unitățile de învățământ își desfășoară activitatea, acestea aflându-se în domeniul public al unității administrativ-teritoriale. Totodată, Legea nr. 35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ, cu modificările și completările ulterioare, prevede obligația consiliilor locale de a aloca fonduri pentru "securizarea clădirilor unităților de învățământ".

Părinții, nevoiți să scoată bani din buzunar pentru siguranța copiilor

"În acest moment, având în vedere faptul că Primăria și Consiliul Local Constanța aleg să ignore legea și să pună în pericol beneficiarii actului de educație, elevii și părinții Constanței au de ales între a plăti singuri serviciile unei firme specializate de pază sau, pur și simplu, acceptarea situației și participarea la cursuri într-o școală care nu le oferă garanția unui mediu sigur și prielnic învățării. Consiliul Local Constanța a refuzat și refuză constant să pună în aplicare prevederile legii, fiind conștient de faptul că oricum părinții elevilor vor scoate bani din buzunar pentru a fi siguri că le oferă copiilor condițiile optime pentru procesul de învățare", mai spun cei de la Asociația Elevilor.

Aceștia atrag atenția că incidente precum cel din iarnă, când un elev de la Școala nr. 28 a fost bătut de trei mame, s-ar putea repeta oricând. "Elevii constănțeni își doresc ca actele de violență să fie prevenite și împiedicate, nu doar ca dosarele penale care survin acestora să fie soluționate. Astfel, AEC solicită primarului Decebal Făgădău și consilierilor locali ca, în cel mai scurt timp, să înființeze un grup de lucru, împreună cu reprezentanți ai altor autorități cu atribuții în domeniu, iar până la 1 septembrie 2018 să fie adoptate măsuri pentru ca elevii constănțeni să învețe în unități de învățământ în care integritatea fizică nu le este pusă în pericol", completează reprezentanții AEC.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6394 secunde