Elevii de liceu învață jurnalism de la cei mai buni

1473
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a susținut, recent, un curs, la Liceul Teoretic "Ovidius" din Constanța, unde au fost prezenți elevi din cadrul mai multor licee constănțene – Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Colegiul Tehnic "Tomis", Liceul Teoretic "George Călinescu" și Grup Școlar "Dimitrie Leonida". Aceștia au putut afla mai multe despre jurnalism cu ajutorul Ioanei Avădani, director executiv al CJI, și al lui George Ene, secretar general al Clubului Român de Presă.
Trainerii le-au vorbit celor peste 20 de elevi despre Constituție, drepturile omului și "izvoarele" acestora, dreptul la libera exprimare, mass-media ca vehicul al acestui drept, dar și despre responsabilitățile jurnalistului.
Finalul întâlnirii a fost unul aplicativ, trainer-ii provocându-i pe elevi să scrie știri: "Copiii au fost foarte receptivi - mai ales la ideea că au drepturi naturale, din naștere, că nu le «dă» nimeni drepturi. A fost un grup omogen, bine informat, știau multe despre presă și despre cum funcționează ea, chiar la nivel de subtilități. Sunt idealiști, ca orice adolescent, însetați «de adevăr", critici la adresa aspectelor criticabile din presă, cu discernământ", a spus Ioana Avădani.
Satisfacția trainerilor este cu atât mai mare cu cât interesul pentru jurnalism nu a venit doar din partea celor care au intenția de a lucra în mass media: "Interesant a fost că, din grup, nu toți vroiau să devină jurnaliști, unii veniseră doar din dorința de a afla ce e jurnalismul și cum funcționează. Aceasta este ținta cea mai importantă: cei care vor deveni «consumatori avizați de media», cei care vor privi critic jurnalismul", a precizat Ioana Avădani.
Pentru a lucra constant cu liceenii, CJI poartă discuții online cu aceștia, pe forum. Mai mult, elevii vor putea participa la Școala de vară organizată de CJI la București, context în care vor putea să realizeze propria publicație.
Elevii vor mai avea ocazia să asiste la cursurile ținute de CJI în perioada 21 - 22 martie, când vor putea face cunoștință cu unele specii jurnalistice: reportaj, investigație, interviu. De asemenea, vor lua contact cu elementele de imagine, traineri fiind Cristi Lupșa și George Popescu.
În perioada 9 - 10 mai, se va desfășura cel de-al treilea curs al CJI, în cadrul căruia Ioana Avădani și George Ene vor vorbi despre etică și standarde jurnalistice, iar cel de-al patrulea curs (30-31 mai) este dedicat noilor tehnologii și tipuri de media, trainingul urmând să fie susținut de George Popescu și Bogdan Manolea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.5104 secunde