Elevii Colegiului „Alexandru Ioan Cuza”, în marș cu nava-școală „Mircea”

Duminică, 16 Mai 2021, 16:59
272
După ce colegii lor mai mari de la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale şi de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au făcut un stagiu de practică pe bricul „Mircea”, a venit şi rândul elevilor Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” să se îmbarce la bordul navei-şcoală.

Elevii claselor a X-a, a XI-a și a XII-a participă, timp de aproape două săptămâni, la un marș de instrucție cu nava-școală „Mircea”, ce aparține Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”. Stagiul se desfăşoară în zona Tuzla. „Acțiunea face parte din programul de consiliere și orientare profesională a elevilor militari. Astfel, prin desfășurarea celor două marșuri de instrucție tinerii cadeți au posibilitatea de a fi inițiați în tainele navigației, de a vedea și primi explicații despre tehnica de la bordul navei, luând astfel un prim contact direct cu viața de marinar în Forțele Navale Române”, explică reprezentanţii Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza”.

Parte din același program de orientare profesională, elevii claselor a IX-a sunt programați să participe în cursul lunii iunie la activități de familiarizare cu noțiunile de marinărie și a tehnicilor folosite în sporturile nautice la Centrul de pregătire marinărească și sporturi nautice Palazu Mare, din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

„Aceste activități extrașcolare cu specific marinăresc sunt adaptate la contextul pandemic, luându-se toate măsurile de igienizare conform procedurilor sanitare în vigoare. Atât echipajul de la bordul navei-școală, cât și instructorii militari ce însoțesc elevii la centrul de pregătire marinărească a fost testat împotriva Covid-19, cei mai mulți fiind deja vaccinați cu ambele doze”, mai transmit reprezentanţii colegiului militar. 


Pagina a fost generata in 0.2053 secunde