Elevi, băgați bine la cap! Vai și amar de cei care amenință profesorii

594
3
Elevi, băgați bine la cap! Vai și amar de cei care amenință profesorii - vaisiamar1-1457024324.jpg

Articole recomandate

Propusă de către Fede-rația Sindicatelor Libere din Învățământ, preluată și susținută în momentul depunerii sale de către 47 de parlamentari, inițiativa legislativă privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, îndrumare și control cu exercițiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu a ajuns pe masa Parlamentului României.

Înregistrat la Senat încă de la sfârșitul anului 2015, acest proiect va intra în curând în dezbateri la Camera Deputaților, urmând să fie solicitat și un punct de vedere din partea Guvernului.

Potrivit inițiatorilor săi, acest proiect legislativ propune ca, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar să beneficieze de toate drepturile și protecția conferite funcțiilor de autoritate publică. Se are în vedere și majorarea cu o treime a pedepselor prevăzute pentru infracțiunile de amenințare, loviri și alte violențe, vătămări corporale, de intimidare sau răzbunare, comise atât asupra cadrelor didactice, cât și asupra membrilor familiilor acestora.

Inițiativa este determinată de rezultatele îngrijorătoare ale unor studii făcute la cererea Ministerului Educației și Cercetării Științifice, care evidențiază degradarea statutului profesional și a siguranței cadrelor didactice din România, în condițiile în care, din numărul total al cadrelor didactice intervievate, peste 70.000 de profesori, învățători și educatori au declarat că au fost jigniți, amenințați sau loviți de către elevii lor sau de către părinții acestora, 19.000 de cazuri fiind înregistrate numai în anul școlar 2014-2015.

Comentează știrea

prof
3 martie 2016
Ce sa zicem? Nu vrem sa fim intimidati!

Simona, puteai sa pui o poza mai acătării, ca nu putem nici macar sa ne uitam la articol, darmite sa mai citim si sa comentăm! Yuk!

dragi parlamentari,
3 martie 2016
mai repede va rugam!

Speram ca legea sa fie dezbatuta si aprobata inainte de alegeri, ca dupa aceea....slabe sanse!

Biroul de presa al sc. DB
3 martie 2016
Serbare, serbare!

"Orice sut in fund e un pas inainte", a zis un mare intelept! Ca urmare a criticilor extrem de rautacioase ale unor cadre didactice, directiunea sc. Dan Barbilian a hotarat ca ar fi bine ca anul acesta sa sarbatorim Ziua Scolii!!! Super! Era si timpul. Promitem ca responsabilul cu imaginea scolii va trimite poze frumoase la redactie.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.449 secunde