Elevi ai Colegiului "Mircea", premiați de Ministerul german al Educației

960
Elevi ai Colegiului
În amfiteatrul Coriolan al Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", profesor Mo-nika Nienaber, reprezentanta Ministerului Educației și Culturii Republicii Federale Germania, a acordat celor 16 elevi ai colegiului, majoritatea de la clasa a XII-a A cu profil bilingv germană, atestatul "Das Deutsche Sprachdiplom - Stufe II" (Diploma de limba germană - nivel avansat).

Acest atestat a fost susținut de elevii mirciști în două etape: trei probe scrise (înțelegere după text, înțe-legere după auz și argu-mentare) și proba orală. A doua parte a probei orale a constat din susținerea unui proiect care trebuia să certifice capacitatea elevu-lui de a cerceta și prezenta din diferite perspective o temă din spațiul cultural de limbă germană. Comisia la proba orală a fost alcătuită din profesorii Monika Nienaber (șef de comisie), Laurențiu Diamandi și Cora Târhoacă (examinatori) și Johann Josef Stolz (asistent).

Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" este singurul liceu din sud-estul țării acre-ditat de Ministerul Educației și Culturii Republicii Fe-derale Germania să găzduiască acest examen de limbă germană. Doar pe baza acestui atestat și în funcție de media obținută la bacalaureatul românesc, absolvenții colegiului sunt acceptați la orice instituție de învățământ superior din Germania, Austria sau Elveția.

O altă motivație puternică oferită absolvenților clasei cu profil germană bilingv este faptul că Diploma de limba germană - nivel avansat reprezintă un avantaj enorm în vederea an-gajării ulterioare într-o companie multinațională din România sau din străinătate.

Există, de asemenea, în România, facultăți în cadrul ASE-ului sau a Politeh-

nicii din București și Cluj, secții cu predare în limba germană, care se află în cooperare cu instituții superioare din Germania. Nu în cele din urmă ține de programul Diplomei de limba germană faptul că 10 elevi din România primesc anual o bursă completă de studiu de 5 ani în Germania.

Monika Nienaber i-a felicitat atât pe cei 16 elevi pentru performanța deosebită, pe profesorii lor Laurențiu Diamandi, Cora Târhoacă și Johann Josef Stolz, care i-au pregătit cu mult profesionalism, cât și direcțiunea liceului că a sprijinit activitatea acestora și a promovat limba ger-mană la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", Constanța.

"Nicăieri nu e interesul așa de mare! Acest lucru bucură și partea germană!", a exclamat reprezentanta Germaniei.

În timpul ceremoniei înmânării diplomelor, Monika Nienaber a ținut să sublinieze că acestea sunt semnate personal de către Julia Gross, adjunctul șefului de Misiune în cadrul Ambasadei Germaniei la București. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 21 Martie 2012
Stire din Cultură-Educație : "Chimia - prieten sau dușman"
Miercuri, 21 Martie 2012
Stire din Cultură-Educație : Unde putem învăța limba norvegiană
Pagina a fost generata in 0.2381 secunde