El e omul care duce mai departe "flacăra" lui Ion Finteșteanu

E din Arad, însă a făcut facultatea la București. A avut șansa să fie elevul artistului emerit Ion Finteșteanu, de la care a învățat foarte multe, inclusiv să predea. În timpul facultății de teatru, s-a îndrăgostit de Canto. Și a cântat. A fost solist pe scena liricului constănțean 30 de ani. Acum e profesor de actorie la Centrul Cultural Constanța.

Are foarte mulți copii… Toți elevii care i-au trecut prin mână, care chiar dacă au ajuns departe, tot îl caută. Are foarte multe de spus și îi place să le și spună. Ba chiar poate să și explice de ce-i așa: "Păi dacă am sacul plin? Ce să fac? Să mor cu el plin?".

Se numește Radu Popescu și este actor, tenor și profesor. Are 68 de ani, dar nu poate să spună care dintre cele trei calități dobândite îi e mai dragă. Vorbește cu mare plăcere de fiecare dintre ele.

Se mândrește că a fost elevul lui Ion Finteșteanu, profesorul căru-ia-i poartă un profund respect. Pe lângă calitățile artistice pe care actorul le avea - el însuși fiind elevul unei mari personalități, Lucia Sturdza Bulandra - s-a și aplecat îndeosebi asupra elevului său Radu Popescu, dibuindu-i cumva latura de dascăl: "M-a chemat la el acasă să mă-nvețe să fac ce fac eu acum. M-am dus, am fost copleșit de atenție, dar și ușor speriat. «Maestre, dar eu nu pot plăti asta!» «Dar eu nu fac pentru bani!» mi-a răspuns, «Fac să duc flacăra mai departe!»".

Cântatul l-a descoperit tot în timpul facultății de teatru, când, în cadrul catedrei de vorbire scenică, a venit cântărețul de operă Dinu Bădescu, artist emerit. Preda canto. "El m-a întrebat ce caut eu acolo, că ar fi trebuit să fiu la conservator" și tot el i-a vârât microbul și l-a învă-țat să cânte. "Așa că m-am apucat de canto serios în particular".

După ce a terminat facultatea de teatru, a dat la Conservator, dar a picat. A fost foarte trist. Nereușita asta a rămas marele său of. Primise repartiție la Teatrul din Satu Mare, unde era așteptat. A auzit însă că Teatrul Liric din Constanța are nevoie de tenor, a venit aici, a dat audiție și a intrat. "Aici a fost școala mea", zâmbește el. "Am început cu roluri mici. Cam zece ani a durat până am avut un rol principal. În operetă, se spune să treci de la june comic la june prim".

A scos un teanc de poze. Din mai toate zâmbește o față tânără, frumoasă elegantă, într-un decor ca de film. A jucat în mai toate spec-tacolele de operetă: "My Fair Lady", "Prietenul meu Bunburry", "Văduva Veselă", "Silvia", "Prințesa circului", "Țara surâsului", "Liliacul" și "Vânză-torul de păsări" (pe care-l consideră cel mai greu dar și cel mai mare rol), ne-a enumerat artistul câteva.

"Am jucat și operă, dar numai roluri mici… exceptând Rică Ventu-riano, în «O noapte furtunoasă», de Paul Constantinescu. Am avut aproximativ 30 de roluri principale".

Profesorul e acum cu gândurile pe scenă, într-un vârtej de personaje. "Am muncit enorm. Fiecare cântăreț trebuie să-și întrețină vocea. Trebuie să faci vocalize, altfel vocea se degradează. E inadmisibil ca un solist să nu-și facă încălzirea înainte de spectacol și să nu studieze în fiecare zi. Zilnic începeam cu vocalize, apoi treceam printr-un rol cap-coadă, iar dacă seara aveam spectacol, repetam pentru acesta. E o meserie din care nu poți să-ți iei liber. Ești sclavul ei. Dar am avut noroc că am fost absorbit total de această meserie. Toată viața mea a gravitat în jurul studiului și al spectacolului".

v v v

Spre sfârșitul carierei de scenă, a fost solicitat de Cercul Militar pentru un cerc de actorie fără plată. "Ce fericit am fost!" se bucură și acum la amintire. "Apoi am predat actorie la secția de balet a Liceului de Artă, apoi la Conservator, timp de doi ani, la secția de Canto. Tot actorie. Am demonstrat că am rămas actor!"

"Acum, de ceva ani (crede că în jur de cinci, nu mai știe, spune că nu se descurcă bine cu anii și cu cifrele) sunt profesor la catedra de actorie de la Centrul Cultural Constanța". Iar cursurile sale n-au fost doar de actorie. Profesorul se ocupă de educația copiilor, de cultura lor generală, le devine prieten și mentor, îi corupe la citit. "Cum să nu citești Dumas? Sau Jules Verne? Atunci de ce mai trăiești?" se întreabă el. Are pe un scaun, în fața bibliotecii, un teanc de cărți. Sunt pregătite pentru elevi. El e și biblioteca lor. "Asta e satisfacția mea" spune cu tot sufletul. Copiii lui, care nu-l uită chiar dacă ajung să intre la actorie în București, Cluj, Anglia, sau Grecia. Chiar dacă după ce fac regie de teatru își continuă studiile cu regie de film. Ca să poată ține legătura mai ușor, unul dintre copii care studiază în Bath (Anglia) i-a trimis echipamente electronice. Toate astea și fiecare dintre ei sunt motivele lui de mândrie.

"Ei îmi dau viață!" a oftat profesorul zâmbind ușurat și parcă dezarmat în fața acestei nesperate șanse.