Ediția a II-a a Târgului Meșterilor Populari din Dobrogea, la Constanța

258
Ediția a II-a a Târgului Meșterilor Populari din Dobrogea, la Constanța - editiaaii-1558032832.jpg

Articole de la același autor

Muzeul de Artă Populară organizează, cu prilejul Zilei Constanței, ediția a II-a a Târgului Meșterilor Populari din Dobrogea. În perioada 19-21 mai, cei interesați să descopere creația populară din Dobrogea și pe cei care duc mai departe tradiția meșteșugului moștenit din familie sunt așteptați la târg, după următorul program: duminică, între orele 10.00 și 19.00, luni și marți, în intervalul orar 9.00-19.00. 


La târgul deschis pe platoul din fața instituției de cultură vor participa meșteri români, turci, tătari, ruși lipoveni, bulgari, greci, ucraineni. Românii vor fi reprezentați de Florica Arion, cu împletituri din papură, Nela Călinescu, împletituri din sfoară, și Gabriela Ioniță, cu ii și cusături din satul tulcean Luncavița, precum și de Lili Damian, împletituri din papură, din Mahmudia. De asemenea, tot din partea românilor vor participa Mihai Antoneag, din Constanța, care confecționează opinci, și Toader Gheorghe, care se ocupă cu prelucrarea artistică a lemnului, din Tulcea. 


Din partea turcilor, va participa Epsen Memet, din Constanța, care vine cu broderii, podoabe, iar tătarii vor fi reprezentanți de Nedin Geambai, cu tărtăcuțe pictate, și Adilsah Reian, cu țesături, broderii, târlici împletiți din Tulcea. 
La ediția a II-a a târgului vor mai veni Valentina Koker, din satul tulcean Jurilovca, ce îi va reprezenta pe rușii lipoveni, bulgăroaica Paraschiva Constantin, din satul Vișina, județul Tulcea, grecoaica Sinica Ciobanu, din satul Izvoarele, Tulcea. Lor li se vor alătura, din partea ucrainenilor, Aniela și Eduard Acsente, din localitatea Sfântu Gheorghe din Delta Dunării. 
Prin organizarea acestui eveniment, Muzeul de Artă Populară Constanța și-a propus să pună în valoare varietatea meșteșugurilor tradiționale continuate în contemporaneitate, reprezentative pentru toate domeniile creației populare din Dobrogea. 


Prima ediție a Târgului Meșterilor Populari din Dobrogea, organizată în 2018, s-a bucurat de un interes deosebit din partea constănțenilor, dar și a turiștilor, români și străini, aflați în luna mai pe litoral. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.801 secunde