Edificiul Roman cu Mozaic va fi restaurat în întregime. „Încercăm să-i redăm strălucirea”

1733

Articole de la același autor

În sfârşit, Edificiul Roman cu Mozaic va fi restaurat. După ani şi ani de zile, în care superbul monument din vechea cetate a Tomisului a continuat să se degradeze, a sosit timpul ca acesta să fie restaurat şă îşi recapete farmecul de odinioară.

În acest sens, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), iniţiatorul proiectului de reabilitare, Petre Enciu, a declarat că săptămâna aceasta au efectuat o vizită la faţa locului, împreună cu antreprenorul, reprezentanţi ai Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) şi alţi colegi din CJC. „În ultimii 30 de ani, lucrările de întreţinere a acestui monument au fost insuficiente, iar asta se vede uşor cu ochiul liber, în fiecare dintre cele 11 magazii cu tavanul boltit, afectate sever de infiltraţii. Antreprenorul pare să fi înţeles nevoia urgentă de intervenţie la nivelul acoperişului şi al teraselor. Am convenit împreună cu reprezentanţii muzeului ca obiectele de patrimoniu să fie mutate succesiv, astfel încât echipele de muncitori să poată interveni simultan la patru magazii. Monumentul va fi restaurat în întregime, iar lucrările ar trebui să demareze la începutul acestei veri, având o durată de 18 luni”, a declarat acesta.

Precizăm că Edificiul Roman cu Mozaic a fost descoperit în urmă cu 62 de ani, în timpul unor lucrări desfăşurate în Piaţa Ovidiu. Cercetătorii au menţionat la acel moment că monumentul a fost construit în secolul al IV-lea şi extins treptat până în jurul secolului al VI-lea, atunci când a încetat să mai funcţioneze. În vremurile sale de glorie, edificiul reprezenta cea mai mare construcţie de acest gen din întregul Imperiu Roman şi servea ca punct de legătură între port şi oraşul antic, fiind locul în care se desfăşurau activităţile de comerţ şi depozitare a mărfurilor. Din păcate, odată cu decăderea cetăţii Tomis, în secolul VI, edificiul nu a mai fost întreţinut şi s-a degradat. Cu toate acestea, podeaua este de o frumuseţe unică şi este formată din două părţi distincte: un chenar care înconjoară sala şi care cuprinde motive geometrice şi vegetale şi mozaicul propriu-zis alcătuit din pietricele de diferite culori.

Referitor la lucrările ce vor avea loc în următoarele 18 luni la edificiu, directorul instituţiei, Aurel Mototolea a precizat că au solicitat Consiliului Judeţean Constanţa, iniţiatorul proiectului, o întrunire cu cei care au câştigat licitaţia. Asta în condiţiile în care, în bolţile edificilului şi în interiorul mozaicului există piese de patrimoniu, care trebuie mutate, dar în aşa fel încât să nu se degradeze.

Piesele nu vor părăsi incinta

„Am stabilit, deja, un grafic cu firma câştigătoare. Problema cea mai mare este, însă, la bolţi, unde avem un fel de lapidare, unde zona este organizată şi ca expoziţie, dar şi ca depozit pentru piesele din piatră, pentru că în muzeu nu avem spaţiu să le depozităm. Totodată, ca o măsură de siguranţă, piesele vor rămâne acolo pe timpul desfăşurării lucrărilor, dar vor fi relocate. Practic, acestea vor fi împărţite pe segmente, se va lucra pe zone, fără ca piesele să părăsească zona Mozaicului. Dacă le-am fi dus în altă parte, schimbându-le mediul, ar fi putut apărea probleme, cu microorganisme, mucegaiuri şi nu are sens. De asemenea, pe parcursul lucrărilor, ar fi trebuit plimbate dintr-un loc într-altul şi nu ar fi de bun augur. În principiu, la sfârşitul lunii aprilie ar trebui să se încheie faza de proiectare tehnică. După aceea, se avizează, în luna mai, iar pentru asta s-a făcut o licitaţie, care a fost anulată, pentru că nu s-a prezentat nimeni. Deci, este nevoie de o firmă care să verifice acest proiect tehnic. Apoi, în luna mai, dacă se dă undă verde, ar trebui să înceapă lucrările propriu-zise”, a declarat directorul MINAC, pentru „Cuget Liber”.

Specialistul a adăugat că în incinta Edificiului Roman cu Mozaic au amfore în care, pe vremuri se depozita vin, ulei, răşini şi alte materiale. Când nu a mai funcţionat edificiul, au rămas aceste amfore, şi nu numai ele, ci şi ancore, iar în timp, produsele din interior s-au solidificat. Desigur, unele s-au mai spart, dar încă se poate vedea conţinutul lor depus pe fundul recipientelor. În plus, pe vremuri, pereţii erau placaţi cu marmură, şi în mare parte, aceste bucăţi s-au păstrat şi vor fi expuse corespunzător pe viitor. Asta în condiţiile în care se doreşte redarea aspectului clădirii din Antichitate, inclusiv cu bucăţile de marmură găsite.

„Încercăm să-i redăm strălucirea şi să eliminăm infiltraţiile, ca să nu se mai deterioreze, bolţile să fie consolidate, ca să poată fi vizitat”, a completat Mototolea. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4725 secunde