Dumitru Prunariu ar putea deveni membru de onoare al Academiei Române

304
Dumitru Prunariu ar putea deveni membru de onoare al Academiei Române - prunariu-1321025034.jpg

Articole recomandate

Dumitru Prunariu ar putea deveni membru de onoare al Academiei Române, în urma votului Adunării Generale a acestui for, care se va reuni, luni și marți, pentru a alege noi membri titulari, corespondenți, de onoare și post-mortem, după cum au declarat pentru Mediafax reprezentanții instituției.

Dumitru Prunariu, președintele Consiliului Științific al Agenției Spațiale Române și unicul român care a efectuat un zbor în spațiul cosmic, a fost recomandat pentru a deveni membru de onoare al Academiei Române de către Biroul Prezidiului Academiei Române.

Dumitru Prunariu, în vârstă de 59 de ani, este al 103-lea pământean care a ajuns în spațiu și a fost ofițer al Armatei României în perioada 1978-2007. El a efectuat pregătirea completă de specialitate necesară realizării unui zbor cosmic în Orășelul Stelar de lângă Moscova, unde a obținut, după trei ani, note maxime la examenele finale de calificare, fiind repartizat în echipaj cu cosmonautul rus Leonid Popov.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6552 secunde