Drake, artistul cu cele mai multe albume vândute la nivel mondial în 2016

158
Drake, artistul cu cele mai multe albume vândute la nivel mondial în 2016 - 2-1486589353.jpg

Articole recomandate

Drake, care i-a succedat vedetei pop Adele în fruntea clasamentului anual, a înregistrat un succes imens cu cel de-al patrulea album al său, "Views", un omagiu adus orașului său natal, Toronto, lansat în luna aprilie a anului trecut mai întâi în mod exclusiv pe serviciul streaming Apple Music și pe iTunes.

"'Views' este primul album care a fost ascultat de un miliard de ori pe Apple Music, în timp ce hitul "One Dance", al doilea single de pe album, a fost prima melodie care înregistrat peste un miliard de ascultări pe Spotify", a precizat IFPI în declarația sa.

Cântărețul britanic David Bowie, care și-a lansat cel mai recent album, "Blackstar", cu două zile înainte de moartea sa, survenită în luna ianuarie a anului trecut, s-a situat pe locul al doilea în topul artiștilor cu cele mai multe albume vândute — albumul său ocupând primul loc în "topuri" în 24 de țări, potrivit IFPI.

Pe locul al treilea regăsim trupa britanică Coldplay, în timp ce locul al patrulea este ocupat de vedeta pop Adele, ale cărei albume "A Head Full of Dreams" și "25", deși lansate în 2015, s-au dovedit populare și în 2016. Locul al cincilea este ocupat de artistul canadian Justin Bieber, urmat de Twenty One Pilots (6), Beyoncé (7), Rihanna (8), Prince (9) și The Weeknd (10).

IFPI, cu sediul la Londra, și-a realizat clasamentul pe baza vânzărilor de albume, a vânzărilor online și a descărcărilor de pe internet.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 09 Februarie 2017
Stire din Cultură-Educație : Luna viitoare,  Gala Premiilor Gopo
Pagina a fost generata in 1.0002 secunde