După ce a câștigat la Cannes,

Dorotheea Petre a dat examen cu Tocilescu pentru un post la Teatrul de Stat Constanța

392
Ieri dimineață, actorii constănțeni, dar și angajați ai teatrului Constanța, mai noi sau mai vechi, s-au adunat la concursul pentru ocuparea posturilor la noul Teatru de Stat. Sub firma Teatrului Național, artiștii fă-ceau haz de necaz, pentru că s-au aflat în aceeași situație și în urmă cu trei ani, așa că nimic nu este nou pentru ei. Nici bibliografia, nici modalitatea de interviu. Listele sunt mari și afișate peste tot, sunt trei zile de concurs pentru 162 de posturi, de la sufleori și contabili, până la director general.
Ni s-a spus că numele membrilor comisiilor de examinare sunt secrete, o modalitate cât se poate de bună de apărare împotriva eventualelor absențe ale greilor. "Consiliul Județean Constanța a spus încă de la început că aceste comisii vor fi secrete până în momentul deschiderii oficiale a sălii pentru exami-nare", ne-a declarat, ieri dimineață, directorul interimar al teatrului, Beatrice Rancea. Dar, în timp de actorii stăteau adunați ciorchine în spatele teatrului, în față, dintr-o mașină neagră cu geamuri fumurii, a ieșit Alexandru Tocilescu, condus apoi spre sala de spectacol. Un nume a fost aflat, dar de ce atâta secretomanie?
Abia spre seară, când reprezentanți ai Consiliului Județean Constanța au fost disponibili la telefoanele mobile, am aflat și restul juraților: actorul Ion Lucian, actorul Radu Gheorghe, actrița Crina Mureșan, actorul, regizorul și mai apoi direc-torul Teatrul Național din Craiova, directorul Festivalului Internațional Shakespeare, Emil Boroghină, precum și managerul cultural și vice-președintele executiv al UNITER, Aura Corbeanu. În ceea ce-l privește pe Tocilescu, maestrul conduce, timp de trei zile, comisia de examinare de la Constanța. O componență de de elită, este evident, dar suntem curioși câți bani a costat deplasările acestor vedete pentru a da note candidaților.

Rancea candidează pentru două posturi: regizor și director general
În prima zi a concursului, au intrat în fața comisiei actorii tineri, cei care au jucat în repertoriul Teatrului Național Constanța, iar astăzi sunt așteptați greii, generația Teatrului Dramatic Constanța.
Pe listele de ieri a apărut și numele Dorotheei Petre, câștigătoarea din 2006 a premiului de interpretare feminină de la Cannes; actrița constănțeancă, devenită deja celebră în toată lumea, dorește să își încerce norocul și pe scenă. Ar fi un plus de imagine pentru noul teatru constănțean. Spre seară, ni se confirmat faptul că celebra actriță chiar a intrat printre primii candidați.
Pe treptele teatrului s-au adunat, ieri, și câțiva dintre foștii instrumentiști din vechea orchestră "Fantasio". Nu au uitat partiturile și vor să cânte din nou.
Într-un scurt interviu acordat înainte de începerea concursului, Beatrice Rancea ne-a declarat că va candida pentru postul de director general, dar și pentru cel de regizor. Doi iepuri dintr-un foc!
Teatrul de Stat Constanța va avea 102 angajați la compartimentul personal artistic (15 orchestră, 56 de actori, 10 soliști, 14 balerini, un diri-jor și alți 6 pe diverse funcții artistice). Întrebată dacă numărul înscri-erilor acoperă pe cel al posturilor scoase la concurs, Beatrice Rancea ne-a declarat că, din acest punct de vedere, pentru toate departamentele noului Teatru de Stat s-au depus suficiente cereri, rămâne de văzut doar evoluția candidaților în fața examinatorilor.

Imediat după concurs se pleacă în turneu. Cu vechea trupă (?!)
Așa că la concursul pentru ocupa-rea posturilor din Teatrul de Stat este o altă Mărie cu aceeași pălărie. Pentru că sunt actorii noștri, același teatru, chit că acum îi spune altfel, același stres în rândul viitorilor angajați, în timp ce, la nivelul condu-cerii, lucrurile sunt aranjate la mare fix și lucrurile merg înainte. Astfel, am aflat că mâine actorii pleacă în turneu la Baia Mare. Sub ce titula-tură? Teatru Național sau Teatru de Stat Constanța? "Din păcate, spre finalul activității Teatrului Național Constanța am fost invitați la multe festivaluri. «Dulce amar», jucat recent la Budapesta, și «Inimi cicatri-zate» sunt două spectacole foarte solicitate", ne-a explicat Beatrice Rancea. "Acum vom pleca la Baia Mare și sperăm să ajungem și la București unde am fost invitați și nu am putut ajunge. De asemenea, suntem așteptați și la Alba Iulia. Sunt spectacole foarte solicitate și sper să le păstrăm și în repertoriul noului teatru".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4863 secunde