Doliu la Universitatea "Ovidius". S-a stins din viață fiica unui fost rugbist constănțean

Miercuri, 06 Iunie 2018
10782

Articole de la acelaşi autor

Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității "Ovidius" anunță trecerea în neființă a studentei Andra Mădularu (24 de ani), anul IV la drept, membru activ ELSA.


De asemenea, familia rugby-ului constănțean este alături de familia sa. Tatăl Andrei, Cici, a fost jucător la Constructorul Constanța, în anii 70. Se pare că un cheag de sânge i-a fost fatal tinerei, complicațiile fiind extreme.


"În anii de liceu, într-o clasă formată aproape numai din fete (aparent) timide, tu erai întotdeauna cea a cărei voce se auzea prima. O să ne amintim mereu de tine cum ne spuneai "hai, mânuțele în aer toată lumea!" și aduceai buna dispoziție în spatele clasei, unde mereu se întâmplau activitățile cele mai faine. O să ne amintim cum jucam mima și te bucurai când ghiceai și cum aveai întotdeauna lecția învățată la istorie. Nu o sa uit nici când îmi dădeai să copiez în pauze temele la mate, fizică și franceză.

Acum ne-ai întristat sufletele...

RIP, Andra.", a transmis colega ei din liceu, Alexandra Nicoleta.


Trupul fără viață al Andrei va fi depus la Biserica Sf. Trei Ierarhi, din zona Cireșica, urmând a fi înmormântată vineri.



Articole pe aceeasi tema

Miercuri, 12 Noiembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Dezbatere la Universitatea "Ovidius"
Pagina a fost generata in 0.1662 secunde