Directorii de şcoli, obligaţi să raporteze profesorii care nu ţin lecţii online

1433

Articole de la același autor

La mai bine de trei luni de zile de când a început anul şcolar 2020 – 2021 şi la mai bine de o lună de zile de când cursurile s-au mutat în online, Ministerul Educaţiei reglementează, în sfârşit, situaţia profesorilor care nu susţin orele sau care doar se fac că desfăşoară activitate de la distanţă. Directorii de unităţi de învăţământ sunt, în sfârşit, obligaţi să transmită la Inspectoratul Şcolar orice situaţie în care un cadru didactic nu face ore online.

În ultimele luni, părinţii din judeţul Constanţa au făcut numeroase sesizări privind lipsa cursurilor online sau lipsa implicării anumitor cadre didactice în şcoala de acasă. Unii au spus că sunt profesori care nu ţin ore deloc, care nu se conectează cu elevii, alţii că sunt profesori care se mulţumesc să le dea nişte indicaţii, pe diferite căi de comunicare, fără să predea şi să explice materia. Aproape întotdeauna, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a găsit explicaţii pentru cadrele didactice respective, susţinând ba că lecţiile au fost asincron, fără conectarea în acelaşi timp pe canalele de comunicare, ba că este normal ca nu toţi profesorii să facă lecţiile online, pentru că ar fi prea mare efortul pentru elevi.

De-acum înainte, însă, şi directorii de şcoli vor fi obligaţi să raporteze Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa situaţiile în care cadrele didatice nu prestează activitatea cu elevii. Potrivit unui ordin dat de ministrul Educaţiei, Monica Anisie, săptămâna trecută, conducerea unităţii de învăţământ trebuie, printre alte atribuţii, să raporteze „orice situaţie în care cadrele didactice nu organizează cursuri asistate de tehnologie şi interne”. De asemenea, ordinul prevede şi atribuţiile cadrelor didactice, care „proiectează şi realizează activităţile didactice din perspectiva principiilor curriculare şi a celor privind învăţarea prin intermediul tehnologiei şi al internetului, atât în sistem sincron cât şi în sistem asincron”.



Comunicarea sincronă se referă la cea desfăşurată într-un mediu virtual de învăţăre, cu participarea simultană a preşcolarilor sau elevilor, cadrelor didactice, eventual şi a părinţilor. Comunicarea asincronă se desfăşoară, de asemenea, într-un mediu virtual de învăţare, în cadrul căreia preşcolarii, elevii şi cadrele didactice nu sunt conectaţi simultan. În plus, cadrele didactice pot adopta comunicarea mixtă, atât sincron, cât şi asincron.


Activităţile sincron, alternate cu cele asincron


De altfel, inspectorul şcolar general, prof. Sorin Mihai, a susţinut, în repetate rânduri, că trebuie alternate lecţiile sincron cu cele asincron. „Există o recomandare transmisă către inspectoratele şcolare judeţene de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi aceasta va fi înaintată şi către toate unităţile de învăţământ, conform căreia trebuie să avem o alternare între învăţământul online care se desfăşoară sincron şi învăţământul online asincron. Logica unei astfel de recomandări este dată de faptul că nu ne dorim ca elevii să stea în faţa dispozitivelor electronice pentru o perioadă îndelungată de timp. Aşadar, activităţile online în acest moment pot să se deruleze atât în sistem sincron, cât şi asincron. Trebuie să avem această alternanţă pentru că elevii, stând şase ore în faţa unui dispozitiv, cu certitudine vor avea şi anumite probleme de sănătate”, a precizat, pentru „Cuget Liber”, şeful IȘJ Constanţa.

Acesta a anunţat încă din luna noiembrie că este monitorizată permanent activitatea cadrelor didactice şi că vor fi organizate inclusiv inspecţii online, pentru a verifica modul cum sunt ţinute lecţiile online. „Şi înaintea pandemiei, existau cadre didactice care îşi făceau treaba, care înţelegeau care este menirea lor, că trebuie să îi sprijine din toate punctele de vedere pe elevi, şi cadre didactice care trebuiau să fie monitorizate de către directori şi de către inspectorii şcolari şi aveam şi anumite deficienţe, discrepanţe, sunt tare ale sistemului, pe care încercăm să le eliminăm, şi acesta este rolul managementului în sistemul educaţional, să ne dorim să eficientizăm procesul de învăţământ din ce în ce mai mult, să ajungem la o relevanţă din ce în ce mai mare şi la performanţă”, a mai spus prof. Sorin Mihai. Cadrele didactice raportate de directori riscă să fie anchetate şi ulterior sancţionate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3828 secunde