Directorii de licee nu vor mai trebui să predea la clasă

1830
Directorii de licee nu vor mai trebui să predea la clasă - fotofonddirectori-1530796171.jpg

Articole de la același autor

De ani de zile, cadrele didactice din conducerea unităților școlare și a inspectoratelor se plâng că este foarte greu să împace funcția de manager cu cea de profesor și că astfel suferă, în primul rând, elevii. Sesizările acestora au ajuns, în sfârșit, la urechile celor de la Ministerul Educației Naționale care au reușit să elaboreze normele metodologice pentru stabilirea obligației didactice de predare a personalului didactic de conducere, îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat.

Așa se face că, în cursul zilei de ieri, Ministerul Educației Naționale a lansat în consultare publică proiectul de ordin privind Normele metodologice pentru stabilirea obligației didactice de predare a personalului didactic de conducere din inspectoratele școlare, unitățile de învățământ preuniversitar de stat, unitățile conexe, precum și a personalului didactic de îndrumare și control din inspectoratele școlare și a personalului didactic din casele corpului didactic.

"Acesta are ca obiect reglementarea degrevării inspectorilor școlari generali, inspectorilor școlari generali adjuncți, inspectorilor școlari, directorilor unităților de învățământ și din unitățile conexe, directorilor și profesorilor metodiști din casele corpului didactic", explică ministrul Educației, Valentin Popa.

Degrevarea reprezintă scutirea parțială de efectuare a atribuțiilor prevăzute la art. 262 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și de control, ca urmare a îndeplinirii unor responsabilități specifice funcțiilor de conducere, de îndrumare și de control.

"S-a urmărit realizarea unui echilibru în degrevarea personalului didactic, avându-se în vedere complexitatea funcției de conducere, îndrumare și control, precum și regimul unităților/instituțiilor de învățământ, nivelul, numărul de clase etc", precizează ministrul Educației.

Astfel, proiectul conferă posibilitatea profesorilor cu experiență didactică și managerială de a contribui la creșterea calității actului educațional prin desfășurarea de ore la clasă, în regim de plata cu ora, eliminându-se limitarea de 5 (cinci) ore pe săptămână, existentă până la această dată.

Reguli noi și pentru directorii de licee

Ca element de noutate, sunt introduse, în mod expres, funcții de conducere care nu beneficiau de degrevare, cum ar fi cele de directori și directori adjuncți ai liceelor, centrelor școlare, școlilor profesionale din învățământul special, directori și directori adjuncți ai centrelor școlare pentru educație incluzivă, directori ai grădinițelor de învățământ special, directori ai școlilor speciale, precum și cele de directori adjuncți ai palatelor copiilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6764 secunde