DEZASTRU la BAC, la Constanța. "Lucrăm cu maidanezi!" - Galerie Foto

1794
7

Articole de la același autor

Sesiunea de vară a Bacalaureatului 2014 s-a încheiat la Constanța cu o extrem de mare dezamăgire pentru prea mulți candidați, cele 47 de procente promovabilitate plasând județul la coada clasamentului național.

Potrivit unui comunicat transmis de ISJ Constanța, 56,78% din absolvenții din promoția curentă au promovat bacalaureatul, în timp ce doar 13,97% din candidații promoțiilor anterioare au obținut medii de promovare. Promovabilitatea la bacalaureat este de 47,11 la sută în județul Constanța, față de 54,28% anul trecut.

Duminică seară, după o zăpăceală totală cauzată de graba Ministerului Educației de a face publice rezultatele parțiale, elevii constănțeni nerăbdători au dărâmat, în jurul orei 21, panourile cu afișajele mediilor la Colegiul "Mircea". La centrul de examen Colegiul de Artă, candidații sportivi au speriat paznicul cu manifestările lor de nervozitate.

Cine-i în vârf și cine-i la coadă

Inspectorul general Răducu Popescu a declarat pentru "Cuget Liber" că nu își propusese vreo "măreață împlinire", ci și-a dorit să fie o sesiune liniștită, cât mai aproape de adevăr, lipsită de incidente precum cele de anul trecut, care au plasat Inspectoratul Școlar Județean Constanța în centrul atenției României.

Conform statisticilor oferite de ISJ Constanța, în fruntea clasamentului se menține Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", cu 98,67% promovabilitate, Liceul Teoretic "Ovidius" - 98,04%, Liceul Teoretic "Traian" - 96,7%, Liceul Teoretic "Nicolae Bălcescu" Medgidia - 87,50%, Liceul Teoretic "Lucian Blaga" - 87,18%, Liceul Teoretic "Decebal" - 86,99%, Liceul Teoretic "George Călinescu" - 86,05%, Colegiul "Mihai Eminescu" - 85,11%, Colegiul "Regina Maria" - 82,91%.

Din păcate, există și patru unități de învățământ din județ cu promovabilitate 0. Este vorba despre liceele tehnologice "I.C. Brătianu" din localitatea Nicolae Bălcescu (20 de candidați), "Nicolae Dumitrescu" din Cumpăna (12 candidați), "Nicolae Istrățoiu" din Deleni (27 candidați) și "Radu Prișcu" din Dobromir (11 candidați).

"Buboiul provine din discriminare"

În municipiul Constanța, cel mai slab procent de promovabilitate, 5,79%, s-a înregistrat la Colegiul Tehnic "Tomis". Ieri dimineață, unul dintre cei respinși ne declara că nu intenționează să se mai înscrie curând la vreo sesiune de Bacalaureat pentru că vrea să plece în Germania să lucreze alături de alți doi frați de-ai lui.

Directorul Cornel Dumitrașcu ne spunea tot ieri că mai mult de 70% dintre elevi nu au unul dintre părinți, fie pentru că este decedat, fie pentru că sunt divorțați. Alți 40% se află în plasament, în îngrijirea bunicilor. "De unde să aibă acești pensionari bani să mediteze copiii pentru a putea recupera materia pe care nu au parcurs-o cum trebuie în gimnaziu. Domnii elevi ar trebui să mai pună mâna să învețe. La noi majoritatea celor care vin în clasa a IX-a au medii de 2,50 ori 3,50. Dacă sunt 10% cu media de admitere între 5 și 6,50. Restul sunt vai mama lor! Muncim de 100 de ori mai mult cu ei față de colegii noștri. Una este să lucrezi cu maidanezi care nu stăpânesc socotelile elementare și nu știu să înmulțească pe sărite și alta e să lucrezi cu elitele. Materia merge înainte, avem o programă de parcurs și nu putem să stăm în loc după ei. Nici dacă lăsăm repetenți nu rezolvăm absolut nimic, în condițiile de paupertate pe care vi le-am descris anterior. În schimb, nu am nicio milă pentru ei și notele de la română, pentru că ar fi putut să mai citească și ei o carte. O altă nedreptate pentru elevii liceelor tehnologice se face la proba la alegere, unde au de susținut biologia, pe care ei o studiază în clasele a IX-a și a X-a. Păi cum rămâne cu prevederea legală «probă la alegere din cei patru ani de liceu»? De altfel, puteți observa că și liceele teoretice au avut anul acesta note mici la română și biologie. Și ar mai fi o problemă. Acum 10 ani, absolvenții liceelor tehnice susțineau o probă și dintr-o disciplină tehnologică, precum rezistența materialelor sau materiale de construcții etc. Pentru că trebuie să știți că ei sunt slabi la învățătură, dar meserie știu. Buboiul, însă, provine din discriminarea dintre elevii cu posibilități și cei la limita sărăciei", a conchis directorul de la "Tomis".

Un alt liceu tehnologic cu promovabilitate slabă, de 8%, este Liceul Tehnologic "Gheorghe Duca". Prof. Elena Gogu, director, declara că nu o surprinde procentul înregistrat de cei 58 de elevi, întrucât rezultatul este același cu cel de la simularea Bacalaureatului. "Sunt mulți copii picați cu note între 5 și 6. Primim contestații pe bandă rulantă; mai ales la biologie sunt mulți picați. Este un an atipic", a mai spus prof. Gogu.

v v v

Și pentru că veni vorba de contestații, au fost centralizate 1.795 de contestații, față de 3.500 câte s-au înregistrat anul trecut, dintre care 745 la română, 344 matematică, 308 la biologie, 137 la geografie și 133 la istorie. 

Comentează știrea

dr akon
8 iulie 2014
Dumitrascu Damblagiul

Auzi ma nebunule,daca nu va era frica de DNA liceul 4 avea promovabilitate peste 90%.Ce legatura are familia monoparentala cu invatatul?Copilul tau nu are doar un parinte?Mai bine spune ca nu va dati interesul,pentru ca indiferent ca un copil stie de 2.50 in cls a IX a in patru ani poti sa il aduci la nivelul de 6 la Bac...Dar cu cine?Sa iti fie rusine magarule!!!Sau catelar ca tu lucrezi cu maidanezi.Asa se exprima un Director???Asa Director asa rezultate.Pleaca!!!

Inspector
8 iulie 2014
Evaluarea directorului

As introduce un criteriu de evaluare de tipul-modul in care directorul de scoala prmomoveaza imaginea unitatii de invatamant. Si i-as da directorului Dumitrascu nota 1, pentru modul in care vorbeste despre elevii sai. Drept ''recompensa'' l-as numi directorul Colegiului Mircea, ca sa lucreze cu elitele despre care vorbeste.

noni
8 iulie 2014
si totusi

In ciuda exprimarii nefericite a acelui domn director, realitatea ramane totusi una evidenta: sunt foarte multi copii puturosi, iresponsabili, fara chef de scoala. Oricat ai fi de profesor, cand nu ai cu cine sa lucrezi, te lupti cu morile de vant. Nu se invata scoala doar daca munceste profesorul. Cat despre meditatii, am vazut si note mari sau chiar de 10 unde copiii nu au luat o ora de meditatie, totul a fost pe munca lor. De aici si concluzia mea personala, daca un copil nu vrea sa invete, nu vrea oricine sta in fata lui. Poate gresesc, am si eu doi copii, dar vad ca aceasta lipsa de reactie din partea copiilor este din ce in ce mai evidenta.

fost elev
8 iulie 2014
meditatie ????

Auzi tu la el, daca n-ai bani de meditatie nu treci. Pai atunci profesorii din scoala pentru ce mai sunt ? TU pentru ce mai esti ? Nu spun ca nu sunt elevi care nu pun mana pe carte, dar sa zici ca daca n-ai bani de meditatie nu treci este REVOLTATOR ! Eu sunt de parere ca si voi profesorii ar trebui sa mai puneti mana pe carte si sa mai umblati la metodologie ca prea scartaie. Un profesor bun se vede prin elevii sai. Daca elevii tai sunt praf si tu esti praf ca profesor pentru ca habar n-ai avut cum sa lucrezi cu ei. Si ar cam trebui sa te apuci de altceva...

fosti elevi
8 iulie 2014
bac

bai,fost elev...copii handicapati sunt facuti de profesori???mi se pare ca au parinti (macar bilogici) care nici nu stiu in ce clasa le sunt odraslele! intrebarea (desi retorica) este: cum sa faci frectie la un picior de lemn???? si ,ca sa stii si tu: (fost elev) daca nu ai inteles pana acum: DIN MAGAR NU FACI CAL DE RASA....TI-ADUCE SISTEMUL UN ANALFABET( CA 8 CLASE SUNT OBLIGATORII) SI TU TREBUIE SA-L FACI GENIU DACA MA-SA A FACUT UN BOU???POTI SA ''CRAPI '' DE CARTE,DACA CEL DIN BANCA ESTE DOAR UN OBIECT,CE POTI FACE?????? ZII TU ,GENIALULE NUMIT'' FOST ELEV''! DAR PROBABIL CA ESTI UNUL DIN BOII CARE AU TRECUT 12 CLASE DIN MILA CELOR PE CARE TU-I ACUZI CA SUNT PRAF....!!!!!!!!!PROBABIL CA SI CEI DIN CONDUCERE ''GANDESC '' CA TINE: SA FACI DIN RAHAT BICI SI SA MIA SI POCNESCA....!!!!!NU VOMITI CAND CITESTI CE AI SCRIS.....ANALFABETULE!!!!!!!

Parinte
9 iulie 2014
Buba, buba....

Puroiul este in scoala generala, unde mediile de la obiecte precum: muzica, ed. tehnolog.,desen si ed. plastica ,sport , limba latina. lb. straine sunt maxime si media generala creste semnificativ ,punandu-se mai putin accentul pe obiectele importante care oricum sunt tratate cu superficialitate la clasa ca pe directori nu-i intereseaza decat promovabilitatea nu si rezultatele. Ar trebui monitorizate toate scolile cu atentie! Intrebati-ne pe noi ca parinti cate ore de matematica nu se fac si copiii nostri trec ca gasca prin apa iar la liceu ajung MAIDANEZI! Pai daca stau bine si ma gandesc scoala generala este cea care ii antreneaza pe terenurile de sport atunci cand ar trebui sa fie in clasa.Schimbati directorii de scoli cu tineri competenti care isi doresc eliminarea tuturor deficientelor din procesul educational ,la nivel de scoala generala si cariera didactica adevarata.Stoarceti buboiul si veti avea rezultate spectaculoase,cautati in interiorul scolilor generale si veti vedea cata mizerie umana veti descoperi!!!!!!

pMpwPCdnlcHNW
29 august 2014
UElBcweVqTT

7C9UQp lxjuuhdsjjvt, [url=http://gstxdfmdskgk.com/]gstxdfmdskgk[/url], [link=http://rtbcvnoqctjk.com/]rtbcvnoqctjk[/link], http://pcblxwtifcqu.com/

Articole pe aceeași temă

Marţi, 08 Iulie 2014
Stire din Fun : Ca după Bac…
Pagina a fost generata in 0.4563 secunde