Dezamăgirea copiilor de la Școala Spectrum

1190
Dezamăgirea copiilor de la Școala Spectrum - c266f36a1a310299adabf8d5ade58421.jpg
Cadrele didactice de la Școala și grădinița Spectrum au dorit să ne împărtășească o mare dezamăgire suferită de copiii acestei instituții în urma unei activități de ecologizare desfășurate pe parcursul acestui an școlar. Elevii au luat parte, în fiecare lună, la activități ecologice propuse în cadrul proiectului "Școli pentru un viitor verde". Activitatea din luna aprilie a fost intitulată "Să facem din fiecare zi o zi a Pământului".
După ce s-au cumpărat și s-au plantat butași de trandafiri și copăcei în spațiul verde din fața școlii, fiecărei clase i-a revenit sarcina să ude și să aibă grijă de trandafirul sau pomișorul plantat.
"Deși au sperat cu toții că nu vor păți ca și anul trecut, când, după câteva zile de la plantarea unor brăduleți, aceștia au dispărut, luni dimineață, când au venit la școală, cadrele didactice și copiii au constatat cu mare supărare că aproape toți trandafirii proaspăt plantați nu mai sunt. Având în vedere faptul că o parte din banii dați pe plantele sădite erau strânși de pe urma expoziției cu vânzare, organizată în unitatea școlară în luna martie, a mărțișoarelor ecologice confecționate de copii, ne punem întrebarea «Cum este apreciată munca elevilor care se implică și care doresc să trăiască într-un mediu curat?». Un lucru este cert. Dezamăgirea acestor copii nu poate fi înlocuită cu nimic", conchide prof. Adriana Elabed, directorul instituției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3459 secunde