Despre biologul Grigore Antipa, în Dicţionarul de personalităţi dobrogene

196
Despre biologul Grigore Antipa, în Dicţionarul de personalităţi dobrogene - grigoreantipa-1615390623.jpg
Cine nu a auzit de Grigore Antipa? Acum, puteţi citi despre el şi în primul volum al Dicţionarului de personalităţi dobrogene al Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” Constanţa. Renumitul biolog s-a născut în anul 1867 şi a decedat în 1944. În 1891, el a trecut doctoratul cu profesorul Haeckel, cel mai strălucit naturalist, după Charles Darwin, obţinând calificativul „suma cum laudae”.

„La întoarcerea în ţară (1893) a fost numit director al Colecţiilor zoologice, dar are şi o funcţie de conducere în administraţia Pescăriilor Statului. A întreprins o expediţie de nouă luni în Marea Neagră. În 1897, el a devenit director general al pescăriilor statului şi apoi a început lucrările de cercetare în Delta Dunării. Mai târziu, în 1911, a luat parte la Congresul Internaţional de Pescărie de la Roma şi apoi la cele ţinute la Budapesta, Paris şi în alte capitale europene. În 1932, Muzeul Zoologic înfiinţat în 1906 se transformă în Muzeu Naţional de Istorie Naturală primind numele lui Grigore Antipa. Din păcate, la data de 9 martie 1944, el s-a stins din viaţă în urma unui atac de angină pectorală”, au precizat bibliotecarii. Aceştia au adăugat că Antipa a colaborat, de-a lungul timpului, la diferite periodice de specialitate.

Trebuie precizat că fără Grigore Antipa, muzeele de astăzi ar fi fost cu siguranță mai puțin interesante. Românul este creatorul dioramei, un fel de tablou tridimensional, care pe lângă animalul împăiat propriu-zis, reproduce și mediul lui natural, care cuprinde și alte specii de animale și plante alături de care trăiește. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3189 secunde