Denia celor 12 Evanghelii, tradiţii şi obiceiuri în Joia Mare

Joi, 29 Aprilie 2021, 16:02
1303
Iată că am intrat şi în Joia Mare, ziua în care se pomenesc cei adormiţi şi se vopsesc ouăle. Se ştie din strămoşi că această zi din Săptămâna Patimilor are o semnificaţie deosebită în calendarul popular. De ce? Pentru că, aşa cum am mai spus, este ziua în care se vopsesc şi se încondeiază ouăle, dar şi joia în care au loc o serie de obiceiuri legate de cultul morţilor. Specialiştii Muzeului de Artă Populară Constanţa afirmă că acum au loc ultimele pomeniri ale celor răposaţi din Postul Mare, mormintele se curăţă şi se tămâiază.

„Se crede că miercuri seară se deschid mormintele, iar sufletelor celor răposaţi se întorc să petreacă cu familiile lor. De aceea, în această zi se împart alimente ritualice: colivă, pâine şi vin, acesta din urmă fiind pus în căni de lut speciale numite «joimăriţe». În anumite zone ale ţării, pe vremuri, în Joia Mare, se aprindeau focuri pentru cei adormiţi în ogrăzi, grădini, cimitire şi chiar în curtea bisericii. Se spune că aceste focuri rituale, numite şi focuri de Joimari, erau patronate de către Joimăriţă, personaj mitologic. Soră cu Muma Pădurii, sălăşluind în codri neatinşi de om, Joimăriţa era inofensivă în timpul anului. Ieşea din sălaşul ei doar în Joia Mare, pentru a verifica dacă fetele şi nevestele tinere au fost harnice şi au tors toată cânepa. Dacă nu au terminat-o de tors, ci dimpotrivă au ars ceea ce a rămas nelucrat, leneşele erau pedepsite neîntârziat, prin arderea degetelor de la mâini”, au precizat muzeografii.

De asemenea, se spune că în Joia Mare, toţi creştinii trebuie să participe la Denia celor 12 Evanghelii, o slujbă de un tragism covârşitor. În plus, se mai păstrează din bătrâni obiceiul să se înnoade în această seară o funie mai groasă la fiecare citire a Sfintei Evanghelii, pentru ca apoi, la mari cumpene, să fie desfăcut câte un nod.



Pagina a fost generata in 0.3977 secunde