"Degețica" îi așteaptă pe copii la patru reprezentații, săptămâna aceasta

202

Articole de la același autor

Săptămâna aceasta, actorii Teatrului de Copii și Tineret "Căluțul de Mare" îi așteaptă pe cei mici, de marți, 5 noiembrie, până vineri, 8 noiembrie, la spectacolul "Degețica", după H. Ch. Andersen. Primele spectacole, de marți, 5 noiembrie și miercuri, 6 noiembrie vor avea loc de la ora 10.30, iar celelalte, de joi și vineri, de la ora 10.00. Piesa este pusă în scenă atât de des, întrucât echipa teatrului lucrează intens la o nouă premieră, "Coșmarul lui Puck", care va vedea lumina zilei tot vineri, la ora 18.00. 


"Degețica", însă, este o piesă excepțională, regia acesteia fiind semnată de Toma Hogea. Ea prezintă povestea faimosului personaj al lui Andersen, într-o variantă candidă și plină de voie bună, spre deliciul micilor și marilor spectatori. Reprezentanții teatrului spun că decorul rafinat, lucrat cu multă migală și profesionalism de scenograful Mihai Pastramagiu, îi va purta pe micuți într-o lume magică, plină de sensibilitate. Astfel, alături de Mărunțica, cei mici se vor întâlni cu multe alte personaje, cum ar fi căluțul năzdrăvan, sufletist și milos, femeia cea harnică, bună la suflet, care își dorea un copil, Zâna cea bună, Cloanța cea vicleană, fluturașul pasionat de dulceață și alții. Distribuția este formată din actorii Rovena Paraschivoi, Tiberiu Roșu, Claudia Zaharia, Arina Cojocaru, Clara Ghiuvelechian, Grațian Prisacariu, Daniela Vlad, Ion Ciolan, Daniel Minciună. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4303 secunde