Definitivat 2018. Încep înscrierile pentru profesorii stagiari

302
1
Definitivat 2018. Încep înscrierile pentru profesorii stagiari - fotofonddefinitivat-1506965471.jpg

Articole de la același autor

Cadrele didactice, care se află la început de carieră, sunt așteptate să susțină examenul de definitivat. Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat că ultima zi pentru depunerea dosarelor candidaților este 9 octombrie 2017.


Profesorii care și-au început activitatea la 1 septembrie 2017 și efectuează stagiul de practică se pot înscrie pe baza copiilor actelor de studii, însoțite de foaia matricolă sau suplimentul la diplomă, "certificate" conform cu originalul de către conducerea unității de învățământ. De asemenea, este necesar un document din care să rezulte îndeplinirea condițiilor legale privind absolvirea programului de pregătire psihopedagogică și metodică. Dosarul mai trebuie să conțină decizia de repartizare pe post. 


Comentează știrea

ROMAN
4 octombrie 2017
CONSTATARE

MAI SUNT CATEVA SAPTAMANI SI INVATZAMANTUL ROMANESC SI CEL CONSTANTZEAN, SERBEAZA HALLOWEENUL CEL DRACESC, PE HALLOWEENUL CEL DRACESC, CRESTINII NU TREBUIE SA-L SERBEZE SI CU ATAT MAI MULT COPIII / ELEVII, DEOARECE COPIII SUNT FIINTZE : INOCENTE, DRAGALASE, GINGASE, INGERI IN TRUP, PARINTZII II TRIMIT LA GRADINITZA SI LA SCOALA PENTRU A INVATZA CEEA ESTE : FRUMOSUL, GINGASIA UNEI ALTE FIINTZE, SENSIBILITATEA SI NU MONSTRUOZITATEA PE CARE LE-O INSPIRA HALLOWEENUL CU : DEMONI, VRAJITOARE, VAMPIRI.......... , PENTRU CA HALLOWEENUL, NU-I SARBATOARE CRESTINEASCA CI DRACEASCA , HALLOWEEN este o sărbătoare de origine celtică, HALLOWEEN este o sărbătoare împrumutată de câțiva ani buni și în România, care și-a câștigat repede adepți, mai ales că în noaptea de 31 octombrie cei care merg la petreceri se deghizează în zâne, prințese sau prinți, vampiri, vrăjitoare, mumii sau schelete. HALLOWEEN preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Sărbătoarea pe care o cunoaștem sub numele de Halloween a fost influențată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creștini Sărbătoarea Tuturor Sfinților. NOI, CRESTINI PRIN : BOTEZ / INCRESTINARE, CUNUNIE RELIGIOASA, ICOANELE CRESTINE ORTODOXE DIN SPATZIILE DE INVATZAMANT ( DACA OR MAI FI ICOANE IN CLASE, DACA NU LE-OR FI DOSIT UNII ALTZII ), FAMILIA TRADITZIONALA CRESTINA ORTODOXA, CRUCEA PURTATA LA GAT, ORI ASEZATA LA LOC VIZIBIL IN CLASELE ELEVILOR, DACA NU S-OR FI LEPADAT UNII ALTZII DIN INVATZAMANT DE HRISTOS, PENTRU CA NECREDINTZA, NECUVIINTZA SI FAPTELE URATE, AU ATRAS DUPA SINE URA DE NESTAVILIT IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU, CA FAPTELE URATE SI NEPLACUTE CARE NU AU NIMIC IN COMUN CU CONDUITA MORALA, IUBIREA DE HRISTOS SI APROAPELE, ADICA ELEVII DE LA CLASA SA NU REPREZINTE UN NUMAR, ORI UN MOTIV DE REZOLVARE A INTERESELOR PERSONALE : MEDITATZII, CIUBUCAREALA SI MULTE ALTE FOLOASE NECUVENITE, DACA PARINTZII NU SE SUPUN CERERILOR UNORA ALTORA DIN INVATZAMANT, URMEAZA : CHINUNUL, IZOLAREA, DISCREDITAREA, DEFAIMAREA ELEVULUI RESPECTIV / ELEVILOR RESPECTIVI............. SI DE ACOLO INCOLO, MULTZI ELEVI NUMAI URMEAZA CURSURILE, ABSENTEAZA DE LA ORE, DE LA SCOALA ORI SUNT APATICI, SE AUTOIZOLEAZA, NUMAI DAU RANDAMENT SCOLAR, CA SUNT AGRESIVI, CA BAT COLEGII SI DUPA ACEEA NE INTREBAM, CE SE INTAMPLA CU SCOALA SI ELEVII SCOLII ROMANESTI, CAUZELE SUNT MULTE SI UNELE DINTRE CAUZE SUNT : SARBATORIREA HALLOWEENULULUI CEL DRACESC, CADRELE DIDACTICE CARE AU TRANSFORMAT CLASA IN PRAVALIE, LOC DE REZOLVARE A INTERESELOR PERSONALE SI ALTE CAUZE AR MAI PUTEA FI ENUMERATE ?!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9067 secunde