De ziua lui Eminescu. Respect prof. Maria Hondrilă, Maria Crudu, Paul Iruc!

1293
6
De ziua lui Eminescu. Respect prof. Maria Hondrilă, Maria Crudu, Paul Iruc! - edi-1452847193.jpg

Articole de la același autor

15 ianuarie este ziua în care îl sărbătorim pe Mihai Eminescu. Programul școlilor și liceelor constănțene este marcat de activitățile dedicate poetului nepereche și îi salut pe această cale pe profesorii care, în ciuda tuturor problemelor cotidiene, își respectă statutul și meseria și îi implică pe elevi în fel de fel de acțiuni menite să-i apropie de vers, de poezie, de frumos.

În rândurile următoare, am să fac însă o scurtă referire la trei mari dascăli constănțeni, care, din păcate, ne-au părăsit mult prea devreme. Este vorba despre Maria Hondrilă, Maria Crudu și Paul Iruc. Ordinea în care i-am trecut este aleatoare, toți trei sunt pe același palier superior al științei cărții. Și mai mult decât atât. Nu numai că erau tobă de carte, însă aveau o putere extraordinară de a insufla celor de jur, elevilor, viitorilor studenți literați, dragostea pentru lectură, pentru literatură, pentru… Eminescu!

Orele de limba română cu acești minunați trei dascăli la catedră treceau practic într-o fracțiune de secundă. Versuri recitate, interpretări textuale autentice, amănunte de puțini știute. Toate erau împărtășite cu mare drag elevilor și tare mult mi-aș dori ca și în ziua de astăzi, la catedră să se afle oameni dedicați meseriei, pasionați de limbă și literatură, conștienți de menirea pe care o au și care să aibă forța de a transmite mai departe bagajul de cunoștințe acumulat, la rându-le, de la o Maria Hondrilă, Maria Crudu sau un Paul Iruc.

Să nu-l uităm nici pe un alt mare specialist în eminescologie, regretatul profesor Marin Mincu, omul pe care l-am avut profesor și decan la Litere, la "Ovidius", o universitate care a știut să-l aprecieze foarte puțin pe marele critic literar.

Și să mă ierte ceilalți dascăli urcați deja la Ceruri, despre care nu am amintit în aceste rânduri…

XXX

În calitate de fost profesor de limba română și de actual jurnalist, astăzi, nu-mi rămâne decât să readuc în memoria colectivității personalitatea celor trei mari dascăli și să le urez profesorilor de limba și literatura română din școlile și liceele constănțene să nu lase pe nimeni să-l "asasineze" pe Mihai Eminescu! 



Comentează știrea

hugovictor
15 ianuarie 2016
Onoare si respect

D-na Hondrila (Dumnezeu sa o ierte daca a decedat!) mi-a fost profesoara in liceu (prima promotie Liceul "Navrom" ). O bijuterie de profesoara. Ca si toti ceilalti profesori pe care i-am avut. Unii mai traiesc, altii nu, insa le port un respect deosebit tuturor. Si ca mine, mai sint mii de colegi, pe toate meridianele globului !

2. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Razvan Voicila
15 ianuarie 2016
Ar mai fi multi....

Sorine, despre Constantin (Titi) Voicila nimic? Tot de literatura a fost , iar la gramatica era nr.1 in Constanta.Si a mai fost si portar de fotbal pe vremuri la Locomotiva PCA si Dezrobirea...Tu ar trebui sa stii fiindca ai sportul in singe.In rest, numai de bine si sa aiba odihna usoara toti cei ce nu mai sint.

Marian
15 ianuarie 2016
multumire

D-na Hondrila mi-a ramas in memorie prin rafinament cultural si eleganta. In 1972--73 era profesoara la Liceul Agricol Palas. Ne-a sugerat sa mergem sa vedem un film facut de Joseph Losey : Pentru tara si rege . Tom Courtenay juca rolul principal. M-am dus... Sala era aproape goala, puteai sa vezi filmul toata ziua cu acelasi bilet ! A doua zi a vrut sa vada daca elevii i-au urmat sfatul...Am fost singurul care a vazut filmul ! A reusit sa insufle adolescentului din mine apetenta pentru arta si rafinament intr-o perioada istorica dificila. Un adevarat profesor ! Si au fost cativa, de la scoala generala pana la facultate, carora le voi pastra o pioasa amintire , mai ales acelora care nu mai sunt printre noi. Va multumesc c-ati amintit de d-na profesoara Hondrila !

Ema
16 ianuarie 2016
PROFESORI

Da, Paul Iruc a fost un student bun si un profesor bun. Doar un tata bun nu a stiut sa fie, dimpotriva, a fost unul iresponsabil. Fiul lui, Alexandru Liviu Iruc, a suferit in tacere, departe de talentatul profesor Paul Iruc.

G. Vasiliu
8 februarie 2016
Razvan Voicila

Buna ziua Razvan. Daca esti feciorul profesorului Titi Voicila, imi face o deosebita placere sa te salut. Tatal tau mi-a fost mie si nu numai, un dascal minunat, ne-a fost tatal, prietenul, sfatuitorul, aparatorul si confidentul de care aveam atata nevoie in anii petrecuti in Liceul Militar de Marina in anii '73-'77. Am avut marea sansa de a ramane prieten cu profesorul Voicila si dupa terminarea liceului, ba chiar ne-am intalnit de cateva ori in casa din Fetesti a parintilor mei. Tu erai cred la varsta gradinitei. Daca astazi ma consider un barbat cu o viata total implinita, daca scriu corect, daca vorbesc coerent si povestesc frumos, daca imi place literatura si daca iubesc oamenii si viata cu tot ce are ea frumos, ii datorez in mare masura profesorului si omului deosebit care a fost Titi Voicila. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace! Dar ca sa pastram obiectivitatea la care si tu faci apel, nu trebuie sa-l uitam nici pe profesorul si scriitorul Eugen Lumezeanu pe care am avut onoarea sa-l am profesor la liceu in anii 1972 - 1973.

Articole pe aceeași temă

Marţi, 12 Ianuarie 2016
Stire din Cultură-Educație : Omagiu la Fântâna lui Mihai Eminescu
Pagina a fost generata in 0.7062 secunde