Foileton

De ce am scris cartea "Primarul Samba"

721
1
De ce am scris cartea
Stimați cititori, vă sunt dator cu câteva explicații. În primul rând vreau să lămuresc cum am ajuns să scriu această carte.

Totul a pornit de la următoarea întâmplare:

Aflând că sunt sociolog prin formație, un tânăr care n-avea altă treabă decât să se aventureze prin mărăcinișul cunoașterii sociale, m-a întrebat:

- Cum definiți criza?

Văzându-l necopt pentru înaltele teorii, i-am dat definiția din tratatul "Sociologia pe înțelesul profanilor":

- Dragul meu, criza este starea de dereglare profundă a relațiilor funcționale dintre subsistemele unui sistem sau dintre un subsistem și sistemul mai larg, stare care pune în pericol funcționarea, autoreglarea și dezvoltarea entităților implicate.

Tânărul ar fi putut să se retragă onorabil, spunând în gând: "Deștept e ăsta, dacă a vorbit atâta, fără ca eu să pricep o iotă". În loc de asta, a continuat să mă chinuiască cu curiozitatea lui:

- Totuși, ce înțelegeți prin criză?

Tipul era un sadic. Din ghearele lui nu puteai scăpa fără a-i satisface curiozitatea nenorocită, așa că am schimbat metoda. I-am cerut să își imagineze următoarea scenă:

Într-o zi de leafă, un bărbat vine acasă, târziu și bine afumat. Nevastă-sa, îi dă cu lexicul în cap:

- Bețivule, boschetarule! la ora asta se vine?

- Madam, dacă e prea devreme, eu mă întorc la cârciumă...

Masculul dă să plece, dar femeia stă zid în fața ușii. Urmează o luptă corp la corp, pe care ea o câștigă la puncte.

În acest caz - îi explic tânărului - avem de-a face cu o criză conjugală.

- Nu mai da, porumbița mea! Uite leafa, n-am băut decât trei poli: Polul Nord, Polul Sud și Pol Position!

De-acum suntem în plină criză financiară. Madama înșfacă banii, cu gândul să-i toace. Astfel se pune de o criză bugetară.

În cameră, intră mezinul familiei și anunță, senin, debutul crizei educației:

- M-au exmatriculat de la școală!

Cei doi soți n-apucă să se dezmeticească din șoc, că apare fiica, urlând a criză sentimentală:

- M-a părăsit! Mă sinucid!

- Tu i-ai crescut așa! - se înfurie soțul.

Muierea se prăbușește pe canapea, iar masculul profită de criza politică și schimbă guvernul:

- Să te prind, cucoană, că le mai cauți în coarne! Gata, dau milităria jos din pod!

Și, pentru a marca preluarea puterii, îi smulge leafa din mână.

Pe măsură ce vorbeam, fața interlocutorului meu se lumina tot mai mult.

- Deci, asta e criza!? E la mintea cocoșului! - a exclamat tânărul.

Din privirea lui am înțeles că Sociologia pierduse, pentru totdeauna, un admirator.

Această întâmplare stă la baza cărții "Primarul Samba". Ea m-a determinat să renunț la ideea de elabora un amplu studiu sociologic despre crizele omenirii și, în locul lui, să scriu acest mic tratat satirico-umoristic.

Acum, vă invit să studiem, împreună, anatomia și fiziologia noului "organism" literar! De la prima ochire se poate observa că este o carte despre criză. Iată, este tot atât de subțire cât subvenția la căldură; are doar 100 de pagini.

Prima copertă ne atrage atenția asu-pra crizei vestimentare de care suferă o parte a planetei. Pe coperta a patra, autorul trece printr-o criză existențială, închipuindu-și că oricine trage de timona bricului "Mircea" ajunge șef de stat.

Cuprinsul o ține, dintr-o scoarță într-alta, tot într-o criză. În poezii, fabule, poveste și scenetă, precum și în caricaturile semnate de maes-trul Leonte Năstase, veți găsi criza guvernamentală, culturală, econo-mică, familială, socială, sentimen-tală, criza muncii și cea a valorilor. Există chiar și o criză bahică.

Mesajul cărții este simplu: viața e o perpetuă criză; ieși dintr-una, intri-n alta, scapi de dracu, dai de tat-su´.

În sfârșit, am ajuns la titlul cărții. Vă întrebați de ce n-am numit-o, simplu, "Criza" sau, complex, "Criza - înainte și după 22 Decembrie 1989"? Pentru că riscam să fiu singur la acest eveniment. Cine naiba vine la lansarea unei cărți despre criză? Nu-i de ajuns că o trăiește de la tinerețe pân´ la bătrânețe?

Titlul "Primarul Samba" este cu totul altceva. Are cârlig, i-a adus pe invitați la lansarea cărții, ba chiar i-a făcut să o deschidă. În plus, este plin de optimism, vioi, trepidant.

Nu este un titlu constatativ, ci unul care oferă soluții. În el se află cheia tuturor crizelor umanității. El vă invită să urmați modelul de viață oferit de un edil imaginar al Constanței.

Acest personaj al ficțiunii, care, dacă nu există încă, ar trebui inventat, vă spune, stimați cititori, că ieșirea din criză se face doar în pași de samba. De ce samba și nu geamparale? Pentru că-l doare-n Brazilia de toți și de toate.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
2 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 03 Decembrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Eveniment literar marca ITC
Pagina a fost generata in 0.3221 secunde