De astăzi, Colegiul „Mircea cel Bătrân” are panteonul propriilor eroi, întemeietori ai instituției

2249
Adăpostit într-o clădire emblematică pentru municipiul și județul Constanța, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a reușit să-și onoreze, în cei 125 de ani de existență, blazonul, ducând renumele educației constănțene și dincolo de hotare.

Și pentru că istoria onorantă trebuie nemurită, din 1996 încoace, fiecare ultimă săptămână a lunii mai aduce mare sărbătoare în cetatea Tomisului, o dată cu aniversările acestui colegiu centenar.

În anuarele liceului, în mod tradițional, sărbătoarea era programată pe 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, care este și patronul confesional al școlii. „Anul trecut nu am sperat, iar anul acesta cu mare dificultate ne axăm pe parte tipărită, în detrimentul participării de masă. E mare păcat pentru elevi. Vă dați seama cât s-ar fi încălzit sufletul lor să vadă zeci de echipe sportive pe aici, să facem un cros, să facem festivalul de teatru, care aducea circa 20 de trupe din țară și străinătate. Le vom face pe toate, adaptându-ne perioadei pe care o traversăm”, declara directorul Vasile Nicoară.

În această dimineață, în prezența primarului Vergil Chițac, a consilierului de stat Ligia Deca, absolventă a Colegiului „Mircea cel Bătrân” în urmă cu 20 de ani, a prorectorului Universității „Ovidius” - Alexandru Bobe, dar și a profesorilor, a avut loc evenimentul dezvelirii pietrei jubiliare ce marchează cei 125 de ani de la înființare, dar și inaugurarea butaforiei având ca piesă centrală basorelieful realizat de sculptorul Ion Jalea, unul dintre primii elevi ai gimnaziului clasic de băieți. „Un basorelief pe care ni l-am dorit de mulți ani pus într-o lumină favorabilă, pentru a-l face mai accesibil tuturor celor care ne trec pragul. Pentru că el marchează ceea ce s-a cucerit cel mai important în istoria României. Marchează lupta din primul război mondial, în urma căreia România s-a constituit ca stat național unitar modern. Pe acest basorelief, Ion Jalea, împreună cu trupa lui de studenți, lipsindu-i mâna dreaptă, pe care a pierdut-o în timpul primului război, a realizat înscrierea numelor profesorilor și elevilor plecați voluntari și care și-au dat viața pe front pentru țară”, afirma prof. dr. Vasile Nicoară.

Prin relocarea sa într-un cadru special, ansamblul, ce cuprinde și basorelieful, face legătura între Atena, mama artei și științei în antichitate, Tomis – mlădița pe care grecii au plantat-o pe partea vestică a Pontului, și Constanța zilelor noastre.

„Peisajul este preluat din Atena, de pe Acropole, care se vede în fundal - legătura cu știința antică, cu rigoarea și cu democrația Atenei. În antichitate, eroii erau îngropați în temple, pe care le numeau panteon. Ne-am dorit să creăm și noi, sugestiv, un panteon al eroilor noștri, întemeietori de școală, pentru că primul șef de promoție al liceului – Vasile Tulbure, este unul dintre cei care a murit la Mărășești. În felul acesta, toți cei care trec prin această școală, fie doar privind cu pioșenie acest ansamblu, vor aduce un omagiu celor cărora le datorează existența”, mărturisea același director la evenimentul inaugural.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4911 secunde