Dansurile tradiționale și cântecele de primăvară, la Festivalul "Primăvara Comunitară"

1048
1
Dansurile tradiționale și cântecele de primăvară, la Festivalul

Articole recomandate

Uniunea Democrată Turcă din România a organizat, sâmbătă, 1 aprilie, în Sala "Remus Opreanu" din incinta Instituției Prefectului - Județul Constanța, cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Interetnic "Primăvara Comunitară". 


În acest an, au reînviat dansurile tradiționale și cântecele de primăvară, ansamblurile folclorice: "Delikanlilar", "Fidanlar", "Șirinler", "Kardelen" toate aparținând UDTR, "Canlar" (UDTTMR-filiala Cobadin), "Elpis" (Comunitatea Elenă "Elpis"), "Dobrogeanca", "Armânamea" (Centrul Cultural "Elena Roizen" Ovidiu) și grupul "Malinki" (Școala Gimnazială nr. 38 "Nicolae Tonitza"). Au mai urcat pe scenă, solistele Yasemin Biliktan (Galați) și Lorena Babașcu (Constanța), care au interpretat două melodii în limbile lor materne, turcă respectiv aromână. 


În cadrul festivalului au fost lansate cărțile "Literatura turcă populară", autor prof. Emel Emin și "Rime Orientale" semnată de Urfet Șachir. Festivalul Interetnic "Primavara Comuitară" s-a desfășurat în prezența președintelui UDTR, Osman Fedbi, a secretarului general, prof. Ervin Ibraim și a deputatului Iusein Ibram. 


La eveniment au luat parte: secretarul de stat al DRI, domnul Aledin Amet, subprefectul Levent Accoium, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice, Universitatea "Ovidius", conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, inspectorul de specialitate din cadrul MEN, prof. Vildan Bormambet și inspectorul de specialitate, prof. Icbal Anefi (ISJ Constanța). Printre invitați s-au mai aflat: consulul general al Republicii Turcia la Constanța, Uygar Mustafa Sertel, consulul general al Republicii Populare Chineze la Constanța, Liang Caide, atașatul Nikolai Belera de la Consulatul General al Federației Ruse la Constanța și președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci "Dobrogea", Zeki Uysal. 


Festivalul a fost organizat de comisia de cultură a UDTR și a fost coordonat de Serin Turkoglu, președintele comisiei și de prof. Osman Melek, vicepreședinte.


Comentează știrea

Turcu
4 aprilie 2017
De bani din bugetul de stat cine raspunde?

De ce la activitatile organizate cu bani publici (uniunea turca e finantata de stat cu 1 milion dolori anual din bugetul de stat) au acces un numar extrem de limitat de oameni? De ce se afla mereu despre aceste activitati abia dupa ce acestea au loc? De ce nu exista transparenta in cheltuirea banilor publici? De ce nu stim cine a chestuit banii din pugetul de stat si cum? De ce la uniunea turca sunt doar vreo 10 persoane cu salarii colosale, si de mai bine de 20 ani sunt aceiasi 10 oameni?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3136 secunde