Dan Puric lansează o nouă carte, "Fii demn!"

651
Dan Puric lansează o nouă carte,
Actorul și regizorul Dan Puric își lansează mai marți, 15 noiembrie, la Teatrul de pe Lipscani, sala Rapsodia, cea mai nouă carte pe care a scris-o, "Fii demn!", informează un comunicat transmis.

Structurată în șase capitole, cartea lui Dan Puric, scrisă la persoana întâi, este confesiunea unui om care se bucură de fiecare răsărit de soare și care, cu sensibilitate, dar și cu luciditate, redescoperă, atât pentru sine, cât și pentru noi, reperele necesare oricărui român - mama, pământul și martirii neamului.

Cu o scriitură simplă dublată de un fin simț al umorului, autorul cărții reconstruiește prin prisma unui demers personal o lume la răscruce, ce-și caută rostul, dar care, în esența ei, nu și-a pierdut simțul valorii și credința. Decupajele de viață, portretele, întâmplările relatate simplu, dar viu, versurile, poveștile și eseurile pregătitoare fac o lectură, aparent, ușoară a cărții.

Dan Puric a mai publicat volumele "Cine suntem" și "Omul frumos", cărți în care vorbește despre identitate și iubire.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6441 secunde