Cuvinte despre Dobrogea mea

558
Cuvinte despre Dobrogea mea - dobrogeamea-1573677365.jpg

Articole recomandate

Noi, dobrogenii suntem mai norocoși decât ceilalți români: avem două zile ale noastre, ca dobrogeni și ca români. Și, de aceea, suntem dublu datori să ne cunoaștem trecutul, să-l respectăm și să învățăm din el. Și mai avem datoria de a ne cinsti eroii - pe cei care au luptat pe front, pe cei din spatele frontului și oamenii mari și mici, care, fiecare cu o grăunță, pe măsura pregătirii și posibilităților lor, au contribuit la a face din Dobrogea ceea ce astăzi.


Oamenii politici ai revenirii Dobrogei la statul român ne-au integrat, așa cum se cuvenea, în Patria Mamă: ne-au dat o legislație, ne-au construit un pod care să ne lege de țară, un port care să lege România de lume. Tot ei, români în suflet și în simțire, au impregnat cu românism acest teritoriu, ocupat mult timp de un imperiu musulman, au ridicat școli românești și biserici creștine, au dat fiecărui copil abecedarul, biblia noastră, făcând din ei români adevărați. Dobrogenii noștri de atunci s-au alăturat, ca buni români, eforturile unora de la "centru", precum: Mihail Kogălniceanu, Carol I, Ion Brătianu și mulți alții, care, dincolo de faptul că și-au adus aportul din plin la ridicarea Dobrogei, s-au îndrăgostit de pământul românesc dintre Dunăre și Mare și și-au făcut cuib și aici. Dintre mulții dobrogeni care au luptat pentru binele acestui teritoriu, amintesc doar câteva personalități: Remus Opreanu, Ion Bănescu, I.N. Roman. 


De aceea, avem datoria să îi învățăm pe copiii și adolescenții de azi, continuatorii de mâine ai făurătorilor de ieri, istoria, iubirea față de neam și de țară, respectul față de înaintași și să le transmitem datoria.


La mulți ani, Dobrogea mea, a noastră! La mulți ani, dobrogeni! Să fim mândri că suntem dobrogeni, români în cuget și simțire.


Dr. Lavinia Dumitrașcu, cercetător științific, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0024 secunde