Cursuri online de limba engleză pentru copii

186
Cursuri online de limba engleză pentru copii - cursurisursa7yearolds-1592324493.jpg

Articole de la același autor

Copiii și adolescenții din Constanța pot participa, în perioada 1-17 iulie, la cursuri online de limba engleză. Acesta sunt organizate de York Rose Language School și sunt repartizate pe grupuri de vârstă. Astfel, pentru categoria de vârstă 10-12 ani, copiii vor face o incursiune în lumea poveștilor, într-o manieră interactivă, care va facilita dezvoltarea creativității lor și mai ales a vocabularului său în limba engleză.

Se va pune accent pe pronunție, intonație, interpretarea poveștii, redarea atmosferei acesteia și cum se intră în pielea personajului. Pentru ca povestea să prindă cât mai bine, vor fi folosite elemente de artă teatrală, pentru a ajuta copiii să fie expresivi în exprimare, făcându-i să treacă prin filtrul propriilor emoții replicile și aventurile incitante și pline de suspans.

Adolescenții cu vârsta cuprinsă între 13 și 18 ani vor exersa discursurile publice, cu ajutorul prezentărilor TED Talks, iar cei mai mici, de 8 - 10 ani, vor învăța să se joace și să comunice în limba engleză, cu ajutorul unor joculețe online interactive, benzi desenate, povești cu joc de rol și multe concursuri și proiecte. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5263 secunde