Curajul de a contesta. Un elev de la Liceul „Ovidius” a obținut nota 10 la proba la alegere, după ce inițial primise 7,7

18270
Curajul de a contesta. Un elev de la Liceul „Ovidius” a obținut nota 10 la proba la alegere, după ce inițial primise 7,7 - contestatiibac-1625843476.jpg
La fel ca și la recorectarea lucrărilor de la Evaluarea Națională 2021, și la recorectarea de la Bacalaureat s-au înregistrat creșteri impresionante de note.



De altfel, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, ieri, în cadrul conferinței de presă, că în anumite centre, acolo unde au fost abateri grave, respectiv creșteri imense ale notelor după recorectare, se va realiza o a treia recorectare. Iar profesorii care au greșit nu vor mai avea dreptul să facă parte din comisiile de evaluare, în anii următori.

La Constanța, după cum am putut observa consultând primele pagini ale listelor cu rezultate, mulți dintre absolvenții Colegiului „Mircea” sau Liceului „Ovidius” care au contestat notele la proba scrisă de la Limba și literatura română au primit note maxime.

Ne-au atras atenția creșterile de note la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, acolo unde un elev de la Liceul Teoretic „Ovidius” a primit nota 10 în urma contestării notei inițiale 7,7. Tot nota 10 au mai primit elevi de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” (9,2 inițial), Liceul Teoretic „Traian” (9,25 inițial), Liceul Teoretic „Decebal” (9,6 inițial).

„Cauze extrem de grave”

Tot ieri, în cadrul conferinței, ministrul a afirmat că „avem peste 40 de licee care au înregistrat promovabilitate zero și vom face o analiză pe fiecare liceu în parte“. „Vom vedea care sunt măsurile care se impun", a declarat Sorin Cîmpeanu, adăugând: „Cu siguranță, cauzele sunt extrem de grave".

Reamintim că la Constanța, înainte de contestații, existau trei unități în această categorie: Liceul Agricol Poarta Albă, unde au fost 17 elevi prezenți, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, unde au fost șase elevi prezenți și Liceul Tehnologic „Jean Dinu” Adamclisi, cu patru elevi prezenți.

Informații utile pentru cine dorește să-și vadă lucrarea/lucrările

Conform procedurii transmise de Direcția Generală Învățământ preuniversitar din Ministerul Educației (29408/31 mai 2021), cei care vor dori să-și vizualizeze lucrările de la Bacalaureat 2021 vor trebui să depună sau să transmită prin mijloace electronice luni, 12 iulie, sau marți, 13 iulie, cererile prin care se solicită vizualizarea lucrărilor la unitatea de învățământ care a fost centrul de examen, pe modelul afișat de ISJ Constanța.

În completarea cererii, acolo unde sunt lăsate spațiile pentru probele la care candidații vor să vizualizeze lucrările, în primele spații trebuie completate literele probelor, iar în al doilea spațiu disciplinele. Probele sunt următoarele, conform metodologiei: proba E.a) probă scrisă la limba şi literatura română; proba E.b) probă scrisă la limba şi literatura maternă; proba E.c), matematică sau istorie; proba E.d), fizică, chimie, biologie sau informatică ori geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie.

Între 19-20 iulie 2021, vor fi pregătite fișierele cu fotocopiile lucrărilor solicitate pentru vizualizare și încărcarea lor pe FTP conform procedurii.

Între 21-22 iulie 2021, au loc vizualizări ale lucrărilor de către solicitant, conform procedurii și programului anunțat.

Calendar Bac 2021, sesiunea august – septembrie

Candidații care nu au obținut media de trecere la prima sesiune de Bacalaureat se pot înscrie la cea de-a doua sesiune, al cărei calendar debutează pe 19 iulie.

19 – 26 iulie 2021 Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen

16 august 2021 Limba și literatura română – proba scrisă

17 august 2021 Proba obligatorie a profilului – proba scrisă

18 august 2021 Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă

19 august 2021 Limba și literatura maternă – proba scrisă

23-24 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A (proba va fi echivalată, nu se susține)

25 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B (proba va fi echivalată, nu se susține)

26 – 27 august 2021 Evaluarea competențelor digitale – proba D (proba va fi echivalată, nu se susține)

30 – 31 august 2021 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C (proba va fi echivalată, nu se susține)



Când se afișează rezultatele la Bac 2021, sesiunea august-septembrie


31 august 2021 - Afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12:00

31 august 2021 – orele 12.00 – 18.00 – depunerea contestațiilor

1- 3 septembrie 2021 - Rezolvarea contestațiilor

3 septembrie 2021 - Afișarea rezultatelor finale



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2551 secunde