Cum se va desfășura examenul de Bacalaureat anul acesta

154
Cum se va desfășura examenul de Bacalaureat anul acesta - bac-1590146856.jpg

Articole recomandate

Din cauza pandemiei, anul acesta, examenul de Bacalaureat se va desfășura în condiții speciale. În sala de clasă vor fi cel mult 10 elevi, dar și un cadru medical, iar candidaților li se va lua temperatura la intrarea în școală.


Examenul de Bacalaureat din această vară se va susține în săli de clasă în care vor fi cel mult 10 elevi, la circa 2 metri distanță unul de altul.


Candidaților li se va lua temperatura atunci când vor ajunge la școală. Aceasta nu trebuie să fie mai mare de 37 de grade Celsius, iar elevii vor fi obligati să poarte masca în timpul examenelor.


Mai mult, în fiecare sală de clasă va fi obligatorie prezența unui cadru medical.


Bacalaureatul va începe cu proba scrisă la limba și literatura română, pe 22 iunie. A doua probă are loc pe 23 iunie la Limba și literatura maternă, pe 24 iunie are loc proba obligatorie a profilului, iar pe 25 iunie proba la alegere a profilului și specializării.


O elevă de clasa a XII-a spune că lucrează zi de zi pentru a lua note mari la Bacalaureat, însă tot nu se simte pregătită.


"Nu mă simt foarte pregătită pentru că mi-am întrerupt meditațiile. Cursurile online nu mă prea ajută. Nu prea se fac. O să fie un rezultat foarte slab la Bac. Foarte slab. Sunt și alții care se chinuie și nu pricep, nu înțeleg. Am o colegă care se chinuie să învețe și nu înțelege exact ce a făcut acolo. Lecția este video, de pe net. Degeaba se chinuie să facă dacă nu înțelege", a spus Andreea, o elevă de clasa a XII-a.


Ca Andreea mai sunt și alți elevi. Pentru a veni în ajutorul lor, vor fi organizate cursuri de pregătire, timp de două săptămâni, în școli. Iar regulile vor fi stricte. Cei de liceu nu vor petrece mai mult de trei ore la școală, iar cei din ciclul gimanazial două ore, scrie antena3.ro.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7441 secunde