"Sunt un orb", super-spectacol la Casa de Cultură

Cum să râzi și să plângi în aceeași secundă, cu Horațiu Mălăele

Duminică, 09 Octombrie 2011
1078
Minute în șir au aplaudat con-stănțenii, vineri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanța, în urma reprezentației maestrului co-mediant Horațiu Mălăele, protago-nistul spectacolului "Sunt un orb", care s-a născut din nevoia actorului de a comunica poeziile pe care le-a memorat până acum.

Cei care au fost martorii acestui recital au trecut prin toate emoțiile posibile. Textele alese de maestru au fost pline de încărcări emo-ționale.

Dacă hohote de râs au răsunat în sală în urma unor bancuri de calitate, lacrimi de emoție puteai citi în ochii publicului atunci când Horațiu Mălăele a transmis, prin versurile lui Adrian Păunescu, ce înseamnă să ai părinți, ce înseamnă dragostea părintească, ce înseam-nă privilegiul de a avea părinții în viață. Și cum să nu îți tresară întreg corpul când auzi pe un ton blând că "cine are părinți, încă nu e pierdut… cine are părinți are încă trecut"…

Mălăele a recitat o pleiadă de poezii semnate de Ni-chita Stănescu, Teodor Paca, George Topârceanu, Emil Brumaru, Mircea Micu, George Țărnea, Geo Dumitrescu, Nazim Hicmet și Adrian Păunescu, despre care maestrul spune că "de poeții pe care îi recit în acest spectacol mă leagă bucuria de a-i fi cunoscut, pe unii personal, pe alții din cărțile bibliotecilor mele. Cu unii dintre ei am legat chiar o prietenie, cum este Emil Brumaru. Și cu Nichita Stănescu am fost un bun prieten în copilăria mea teatrală și în maturitatea lui artistică. Nu sunt mândru de lucrurile astea, dar așa le-a aranjat Dumnezeu".

Maestrul a declarat că "publicul constănțean este unul magnific, un public controlat, deschis umorului de calitate, cu care m-am simțit dintotdeauna compatibil".

Ce surprize ne pregătește maestrul

Pe lângă talentul actoricesc, comic și teatral, maestrul dove-dește încă o dată că își merită numele pe deplin. O expoziție de nuduri și alte elemente grafice își anunță în viitorul apropiat premiera, precum și o carte de poezii intitulată "Poezii, povești și alte rătăciri".

Constănțenilor iubitori ai maes-trului, Mălăele le transmite că va veni la Constanța ori de câte ori va fi invitat, cu cea mai mare bucurie în inimă.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1934 secunde